Consilierii municipali reșițeni s-au întrunit astăzi într-o ședință extraordinară, convocată de îndată, pentru a lua act de cererea de demisie din funcția de primar a lui Mihai Stepanescu, reținut pentru 30 de zile și cercetat într-un dosar penal de procurorii DNA.
În motivația sa, Mihai Stepanescu spune: „Nu doresc să fie afectată imaginea instituției pentru că sunt cercetat într-un dosar în care nu mă așteptam să fiu inculpat, eu nefăcând vreo cerere de emitere a unor lucruri către mine sub nicio formă. Regret situația și cer iertare dumneavoastră, colegilor din Consiliul local și din primărie și vă mulțumesc. De asemenea, cer iertare tuturor reșițenilor“.
Prefectul județului, Nicolae Ciobanu, a constatat actul de demisie, dar și încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar și a emis un Ordin în acest sens.