În luna iulie a acestui an, fostul medic-șef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, Sebastian Telbis, era trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Mai precis, procurorii susțin că, între anii 2011-2014, Telbis ar fi cumpărat din banii primiți sub formă de mită de la pacienți două apartamente, două autoturisme și tot atâtea garaje. Pentru a ascunde proveniența banilor, el le-a trecut pe numele fiicei sale, care era studentă în acea perioadă și nu ar fi avut posibilitatea să le cumpere, întrucât nu era angajată.
La ultimul termen de judecată de la Tribunalul Caraș-Severin, Sebastian Telbis a cerut instanței, prin apărătorul său, să declare nepublică ședința de judecată, solicitare respinsă de instanță. Inculpatul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptelor expuse în rechizitoriul Parchetului. Mai mult, a spus că nu este de acord cu cererea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind confiscarea bunurilor dobândite anterior comiterii faptelor de care este acuzat.
În cazul unui apartament din Timișoara, Telbis a încercat să demonteze acuzațiile aduse, susținând că acesta a fost cumpărat în în mod licit. „Apartamentul nr. 6, situat pe Strada București, a fost dobândit cu economiile noastre, ale familiei mele. L-am donat fiicei mele care urma să se căsătorească, gândindu-ne ca, în felul acesta să fie pusă la adăpost de un eventual divorț și partaj. Ulterior, fiica mea a aflat de la verișoara sa, că o locatară din același bloc, de la apartamentul nr. 8, ar avea trei camere, și a dorit să-l cumpere pentru a avea un plus de confort. Apartamentul urma să fie cumpărat, după ce fiica mea l-ar fi vândut pe al ei. Discuțiile s-au purtat mai bine de un an, întrucât prețul era mare, iar fiica mea nu dispunea de acești bani“, a încercat să explice inculpatul.
Sebastian Telbis, care până atunci se prevalase de dreptul la tăcere, a lăsat să se înțeleagă că, datorită numeroasele termene de judecată la care trebuie să se prezinte, pierde zile de muncă pe care le efectuează în penitenciar, acolo unde ispăsește deja o pedeapsă de 3 ani pentru luare de mită în formă continuată.