Menu

Articol

CJ Caraş-Severin rescrie garanţia pentru Aquacaraş şi o prezintă a treia oară la ANAF! Acum e bună, crede Ilie Iova

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a adoptat a treia hotărâre, în decurs de trei luni, pentru acelaşi scop, de a institui o garanţie solicitată de ANAF – Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, pentru a acorda eşalonarea la plată a unor datorii fiscale  pe care Aquacaraş le are faţă de ANAF.  Consiliul Judeţean s-a tot străduit şi, iată, în şedinţa de ieri, 25 noiembrie, a dat garanţia pentru a treia oară, dar, în opinia ANAF, până acum nu s-a străduit destul. Tot au mai rămas aspecte birocratice nerezolvate. Acum, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, este optimist şi crede că garanţia e în regulă şi va fi luată în considerare de ANAF.

„A fost a treia oară când am venit, din nou, cu hotărâre în Consiliul Judeţean, şi mulţumesc colegilor consilieri că au înţeles, am refăcut, din nou, toată documentaţia de întabulare în Cartea Funciară, pentru că data trecută ni s-a spus că nu poate fi luată în considerarea garanţia noastră, nefiind evidenţiate clădirile de pe suprafaţa de teren pe care noi am pus-o garanţie. De data asta, noi am întabulat clădirile, am spus, am mulţumit colegilor şi mulţumesc încă o dată domnului consilier Gheorghe Roşeţi pentru sprijinul  acordat pentru a merge foarte rapid întabularea. Am refăcut raportul de evaluare, suma se ridică la,... teren plus clădiri, undeva la 2.300.000 de euro, problema este doar cât din această sumă e luată în considerare de către ANAF pentru a putea acoperi. În cazul în care nu putem doar Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Reşiţa să acoperim, domnul primar Românu, de la Anina, şi-a arătat disponibilitatea, deja a dat o hotărâre de consiliu local, prin care pune şi dânsul o suprafaţă mare de teren, în sprijinul Aquacaraş”, a spus vicepreşedintele Ilie Iova, după şedinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Directorul general Aquacaraş, Anatoli Liber, se îndoieşte

„Singura problemă care este, şi este majoră, este blocarea conturilor de către ANAF. Suntem de câteva luni cu conturile blocate şi facem demersuri, împreună cu Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Reşiţa, mai nou a venit cu o garanţie şi Consiliul local Anina. E îndeplinită, să zicem condiţia necesară, în sensul că Consiliul Judeţean şi consiliile locale au dat hotărârile, urmează acum să vedem ce va stabili, încă o dată, ANAF, dacă sunt suficiente sau nu. Personal, am îndoieli”, a declarat Anatoli Liber, directorul general de la Aquacaraş.

Powered by Jasper Roberts - Blog