Articol

Luna noiembrie 2015 e pe sfârşite, ne pregătim de Sărbătoarea Naţională, de la 1 Decembrie, unii cu drapele, alţii cu cocarde, alţii cu sufletul şi amintirile. Vine luna decembrie, o lună sentimentală, în care ne amintim de zăpezile de altă dată şi ascultăm copleşitorul cântec al lui Alifantis, pe versurile lui George Bacovia, „Te uită cum ninge decembre... / Spre geamuri, iubito, priveşte”.

Nostalgie, nostalgie şi amintiri! Ce an fabulos, acest 2015! Cine s-ar fi gândit prin zăpezile de la început de an, că zăpezile de la sfârşitul anului ne vor prinde fără Frunzăverde şi Ghiorghioni în fruntea judeţului şi fără Mihai Stepanescu în fruntea municipiului reşedinţă de judeţ! Treceam, mai ieri, prin piaţa din centrul Reşiţei, păşeam pe dalele troncănite, atât de mult discutate şi disputate, priveam către clădirea Consiliului Judeţean şi cea a Primăriei, şi mă gândeam la mărirea şi decăderea imperiilor, imperatorilor, a regilor, preşedinţilor şi primarilor. Istoria ne-a învăţat că aşa cum se ridică, aşa cad. De fapt, de cele mai multe ori se ridică mai încet şi cad abrupt. Cu toate acestea, nu ne învăţăm minte şi, în viaţă, ne înverşunăm pentru funcţii (sau împotriva funcţiilor) ca şi când am lupta cu veşnicia. Chiar dacă jovialul Ghiorghioni părea mai puţin împrietenit cu veşnicia, în schimb, Frunzăverde şi cu Stepanescu păreau veşnici în proprii lor ochi, în ochii susţinătorilor şi în ochii adversarilor lor. Pe ăştia nu-i mai schimbă nimeni!, spuneau suporterii, cu încântare, şi adversarii, cu deznădejde. Iată că Mihai Stepanescu s-a prăbuşit ca un brad lovit de trăsnet, iar Frunzăverde s-a înclinat ca un plop bătut de vânt. Sunt vinovaţi, nu sunt vinovaţi, justiţia va stabili. Ce este sigur, este că, în orice situaţie, nu vor mai fi ce-au fost. La fel cum nu vor mai fi nici Victor Ponta, nici Traian Băsescu, nici Ion Iliescu. Aşa ceva! Abia ce începusem să-i credem nemuritori!

Am scris, nu de mult, un editorial cu titlul „Mihai Stepanescu, la timpul trecut”. Un cititor (mai precis, o cititoare) m-a oprit pe stradă şi mi-a spus: „Domnu’ ziarist, să ştiţi că toate sunt la timpul trecut!” Hmm, interesantă afirmaţie! Chiar aşa! Abia m-am apucat să scriu acest articol şi deja  mi-a scăpat printre degete, s-a dus! E la timpul trecut.