Articol

Nişte politicieni, de Ziua Naţională României, s-au supărat pe popor şi mi-au zis că poporul nu ştie ce vorbeşte. Că se cere, pe mai multe voci şi în cor, anularea imunităţii parlamentarilor, ceea ce este o aberaţie. OK, am înţeles ce e cu imunitatea. Aceasta îi dă parlamentarului, ales de popor, o independenţă, o autoritate şi o siguranţă în activitatea legislativă, pe care le-ar putea pierde, dacă ar fi prea uşor la (înde)mâna justiţiei. Că aşa e şi cu imunitatea congresmenilor americani.

Adică, parlamentarul corect şi cinstit, fără imunitate, ar putea cădea în mâna unei conspiraţii, să zicem, puse la cale de oameni din justiţie şi servicii secrete. Că şi acolo sunt oameni, iar oamenii au interese, iar parlamentarul fără imunitate nu şi-ar putea promova ideile politice novatoare, fiindcă nişte magistraţi şi ofiţeri, puşi, de exemplu, în slujba unui tiran, l-ar scoate foarte uşor din funcţiune pe parlamentar, sub diferite pretexte. Şi s-a dus dracu’ democraţia! Cam acesta era scenariul şi cu Băsescu. El ar fi fost „tiranul”, care având la îndemână serviciile şi justiţia, a început să-i toace pe bieţii parlamentari.

Stai aşa, că nu-i aşa! Putem să ne gândim şi la acest scenariu, fiindcă nu avem cum să ştim toate manevrele de culise. Însă! Fapt e că s-a dovedit că o sumă de politicieni de vârf şi parlamentari, după ce au făcut tot felul de ilegalităţi, s-au folosit de imunitate ca să scape de mâna justiţiei. S-a dovedit în instanţă; justiţia a cercetat şi condamnat cohorte de politicieni şi autorităţi. Dar, mai presus de toate, spun că nu numai deciziile instanţelor contează, ci, dovada corupţiei politicienilor este relevată, mai ales prin rezultate. Prin ce s-a întâmplat cu retrocedările, cu fabricile, pădurile, autostrăzile, cu asfaltările, căile ferate, hotelurile. Cu licitaţiile, cu finanţarea partidelor. Acestea nu sunt basme şi fabulaţii. Multe sunt dovedite, altele sunt numai intuite. Le ştie poporul, pentru că informaţia circulă prin popor şi, deşi, de multe ori e ţinut de prost, deşi, uneori, informaţia e distorsionată, poporul are un instinct sănătos. Când poporul striga în stradă, „Nu ne vindem ţara!”, chiar asta se întâmpla, ţara era vândută şi comisionul era băgat în buzunar. Că nu toţi politicienii au făcut aşa, sunt de acord. Dar, politicienii au început să se simtă o castă privilegiată şi fără presiunea populară nu ar mai fi acţionat în ruptul capului în folosul prostimii. Dovadă şi sistemele de salarizare aberante de la stat, în care tot felul de şefi şi şefuţi încasau salarii de trei, patru, de şapte ori mai mari decât miniştrii şi preşedintele ţării. Pentru ce luau (şi mai iau!) slujbaşii aceştia de la stat salarii de nababi? Pot să presupun că pentru cotizaţii? Pot.

Prin urmare, duşul rece pe care îl simt acum politicienii e bine venit. Nu ştiu dacă parlamentarii trebuie să-şi piardă imunitatea. Probabil că nu. Dar, dragii mei, de ce fel de imunitate şi independenţă a ideilor avea nevoie un parlamentar, când el vota legi după semnul făcut cu degetul de şeful de partid!?

Bun, nu trebuie să exagerăm! Politica e necesară. E ca aerul pentru ţară. Fără politică e ca şi când ai avea un singur partid, ca la comunişti. Cred că va trebui să recuperăm ideea de politică. Chiar şi pe politicieni. Probabil că nu tot pe ăia care au fost! Sau, dacă vor fi şi din aceia, şi vor fi, cel puţin să lucreze în altă atmosferă politică. Să nu mai facă ce-au făcut. Şi, când vor veni cu idei politice îndrăzneţe, să-şi merite imunitatea, pentru ca, imuni fiind, să nu se teamă de posibile forţe obscure, conservatoare şi nedemocratice.