De mulți ani nu am mai văzut municipiul reședință de județ plin de atâtea gunoaie. Sute de tone de deșeuri menajere, dar nu numai, stau neredicate de Brantner Servicii Ecologice SRL, pe motiv că nu are unde să le ducă. Conducerea Primăriei Municipiului Reșița a remis un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos.
„Primăria Municipiului Reșița a întreprins demersuri imediate privind soluționarea problemei transportului și depozitării deșeurilor colectate de pe raza municipiului Reșița.
Precizăm că administrația locală a fost înștiințată în 9 noiembrie 2015 de către SC Green Ecobauer SRL, prin adresa nr. 22952/09.11.2015, despre încetarea de drept a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubritate în municipiul Reșița nr. 7161/21.04.2011, de la data de 30.11.2015, în urma încetării de drept la data de 30 august 2015 a contractului de asociere în participațiune încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin și cei doi asociați SC Green Ecobauer SRL și SC Salprest Rampa SRL.
Prin urmare, în 27 noiembrie 2015, Primăria Reșița a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență în cadrul căruia s-a luat act de situația creată și a fost luată decizia de a demara procedurile de încredințare directă a serviciului de salubritate pentru activitățile sistate. În urma discuțiilor purtate cu operatorul serviciului de salubritate din municipiu s-a stabilit preluarea acestor activități de către SC Brantner Servicii Ecologice SRL, care deține licența pentru acest serviciu.
În urma unei ședințe extraordinare a Consiliului Local al municipiului Reșița, a fost aprobat Actul adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate în municipiul Reșița, prin HCL nr. 318/03.12.2015, prin care se dorește încredințarea directă a următoarelor activități ale serviciului de salubritate către SC Brantner Servicii Ecologice SRL:
- selectare/sortare/valorificare/compactare și balotare a deșeurilor materialelor reciclabile;
- transportul deșeurilor reziduale la deponeuri autorizate ecologice.
La ora actuală, se așteaptă semnarea actului adițional de către SC Brantner Servicii Ecologice SRL și deblocarea situației create.
Asigurăm cetățenii că Primăria Reșița depune toate eforturile pentru soluționarea problemei în cel mai scurt timp și îi rugăm să înțeleagă, conform celor prezentate anterior, că nu administrația locală este generatoarea stării de fapt.
Vă mulțumim pentru înțelegere“.
Fostul viceprimar al Reșiței, Sorin Simescu, care este și acționar la SC Green Ecobauer SRL, spune că lucrurile nu sunt chiar atât de simple după cum s-ar crede. „Nu știu ce interese sunt acolo. E adevărat că am pierdut licența, dar la fel de adevărat este că ne-au promis terenul pe care ne desfășurăm activitatea la haldina din Dealul Lupacului, iar acum văd că se vrea altceva. Fără un titlu de proprietate pe acel teren nimeni nu ne va da licența de funcționare. Cei de la primărie mi-au trimis azi o notificare ca până mâine să părăsesc locul pe care îmi desfășor activitatea. Să predau terenul în starea cum l-am luat, să-mi demontez instalația de împachetat deșeuri și, poate, chiar și betonul de acolo. Nu mă întrebați ce va fi mâine. Nici eu nu știu ce se întâmplă în toată nebunia asta. Poate vor veni să mă evacueze cu poliția locală, habar nu am“, ne-a mărturisit Sorin Simescu.