Articol

Profesorul Petru Galiş, stabilit acum la Timişoara, a predat desenul şi pictura, la Reşiţa, în anii ’70 şi ’80, din secolul trecut. O parte importantă a activităţii sale de dascăl s-a desfăşurat la Şcoala Populară de Artă Reşiţa (în prezent, Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa). Prin atelierul în care preda pictura, la numita şcoală populară, au trecut generaţii şi generaţii de cursanţi de toate vârstele. Mulţi dintre elevii săi au devenit artişti, a căror celebritate a depăşit graniţele judeţului şi ale ţării. Unii au urmat cursurile unor facultăţi de profil, alţii au continuat să picteze cu succes, având la bază Şcoala Populară de Artă, unde profesorul Petru Galiş i-a învăţat nu numai tainele artelor plastice, ci şi mult mai mult, le-a deschis o vedere nouă, proaspătă, diferită, despre lume şi viaţă.

Amintesc numai numele câtorva artişti importanţi, care au făcut primii paşi în arta plastică sub îndrumarea profesorului Petru Galiş: graficianul Ioan Penda  (regretatul Penda, cel care a desenat şi bancnote), pictorii Felicia Selejan şi Octavian Şuhani, ceramistul şi sculptorul Radu Tikanete, arhitectul Dragoş Zipfl, pictoriţa de biserici Rita Aldea, pictorii Francisc Fisher, Nicolae Dumitru Vlădulescu, Cristea Mircioane, Kurta Cazimir, fraţii Doru şi Gheorghe Bucur, Jozsef Racz, Mihai Vintilă, Petru Jurcă (un mare artist, din păcate dispărut şi prea puţin cunoscut), sculptorul Doru Vasiuţi şi mulţi alţii. Astfel, s-a creat o mişcare artistică în Reşiţa şi în Caraş-Severin, la care s-au alăturat şi alţi plasticieni, care nu au fost formaţi propriu-zis de Petru Galiş, dar s-au integrat, pentru mai mult sau mai puţin timp, atmosferei artistice pe care Galiş a insuflat-o. Aici putem aminti de  Francisc Matias, de fiul său, Rafael Matias, de pictorul şi sculptorul Doru Preduchin, de pictoriţele de icoane, dar şi de şevalet, Camelia Ciobanu şi Maria Tudur. Sunt mult mai mulţi şi îmi cer iertare de la cei pe care nu i-am amintit. Ideea era să rememorăm cel puţin o parte dintre artiştii plastici, „născuţi din mantaua” lui Petru Galiş. Tot aşa cum Dostoievski a spus despre scriitorii ruşi din vremea sa: „Noi toţi ne tragem din Mantaua lui Gogol”.

Pentru mine, am mai spus, Petru Galiş a fost nu numai cel care m-a învăţat cum se ţine pensula în mână şi cum se combină culorile, ci şi cel care m-a învăţat să văd. Să văd lumea colorat, cu toate nuanţele ei şi, pe lângă aceasta, cea mai importantă lecţie a fost aceea de a stabili o legătură trainică şi logică între lume şi cuvinte.

Întâmplările şi poveştile cu şi despre profesorul Petru Galiş sunt multe şi interesante. Amintesc numai de una. În vara anului 1989, Petru Galiş a venit acasă la mine, la o cafea. Atunci, mi-a spus că Partidul Comunist nu este altceva decât o gaşcă de impostori, care îşi urmăresc interesele . Ca în orice partid, vor să deţină puterea şi îşi trag avantajele pentru ei, dar, neavând opoziţie, îşi permit să prezinte orice acţiune şi activitate, bună sau proastă, drept o mare realizare. Partidul Comunist e o mare minciună, o cutie de pânză şi carton, care nu conţine aproape nimic. Eu am fost şocat. Tot ce îmi spunea profesorul Petru Galiş avea logică, dar eu nu mai auzisem o astfel de analiză făcută atât de limpede şi apăsat. Mi-am notat atunci, ce a spus profesorul, iar, la începutul anului 1990, după răsturnarea regimului comunist, am dus textul la ziarul local. Celor de la ziar li s-a părut prea virulent. Sau aşa ceva. Mă rog, nu l-au publicat.

În orice caz, pentru mine, indiferent dacă va deveni vreodată cetăţean de onoare al Reşiţei ori al judeţului Caraş-Severin, sau nu, profesorul Petru Galiş este un cetăţean de onoare!