Articol

În urmă cu peste 25 de ani, cam pe vremea aceasta, adică, pe la mijlocul lui decembrie, în fiecare an eram informat de secretarul de partid la nivel de atelier sau de secţie, după caz, că Partidul are nevoie de mine. Partidul are grijă de cel mai important capital, omul, dar şi de copiii omului, cei care sunt capitalul de rezervă, sunt viitorul. Aşa că, voi fi scos din producţie, două săptămâni, să particip la edificarea Orăşelului Copiilor, orăşel în care copiii tovarăşilor să se bucure de viaţa fericită pe care le-o oferă Ţara, Partidul şi Conducătorul iubit.  

Tovarăşu’ Mircioane, noi ştim că desenezi frumos, ai dovedit-o şi anul trecut, sper să nu ne dezamăgeşti nici anul acesta. Vei lucra cu un colectiv de oameni de nădejde, selecţionaţi din toate secţiile. Vă dorim spor la muncă!

Sincer să fiu, cele două săptămâni de scoatere din producţie erau printre cele mai frumoase din tot anul. La atelierul decorativ al combinatului, unde, mai întâi a fost şef pictorul suprarealist  Vasile Oprea, pe urmă, pictorul hiperrealist Francisc Matias, ne adunam mai toţi artiştii din combinat (erau acolo şi Vlădulescu, Preduchin, Cristi Mircioane) şi trăgeam nişte mese festive, de stătea mâţu’ în coadă! Aveam culori, aveam pensule, aveam salam, cârnaţi şi ţuică, existau toate condiţiile pentru desfăşurarea unei activităţi artistice creatoare. În ateleierul decorativ făceam schiţele, dar operele monumentale, care erau amplasate în Orăşelul Copiilor, le realizam la secţia Edile. Acolo desenam pe coli mari de placaj animalale care populau orăşelul, desigur, şi pe Moş Gerilă. De fiecare dată mă străduiam să desenez cât mai corect pinguinii, căprioarele, iepuraşii, crocodilii, şi să-i colorez cât mai aproape de realitate. Până când, într-un an, în decembrie 1989, am desenat un elefant. Tâmplarii de la Edile l-au decupat, conform desenului, şi am început să-l pictez. Mi s-a părut plictisitor să pictez elefantul cenuşiu, ca la Teleenciclopedia, şi am luat o hotărâre îndrăzneaţă. Am început să-i fac dungi ca la zebră. După ce am făcut elefantul zebră cam pe un sfert, pornind de la cap, n-am mai fost mulţumit cu dungile negre. Şi am început să intercalez dungi colorate. Apoi, numai dungi colorate. Aşa că, până la final a ieşit un elefant-curcubeu, de care am fost foarte mândru. Mai ales că şi vreo câţiva tâmplari de la Edile mi-au spus că elefantul-zebră-curcubeu e foarte fain! A fost un declic, un salt în cariera mea de desenator de animale pe placaj, care m-a ridicat la alt nivel. Din acel moment am ştiut că în anii următori voi desena animale fantastice, unele nemaivăzute, animale ca un răsărit de soare, ca un curcubeu, ca aurora boreală! Iar copiii, părinţii, bunicii, chiar şi secretarii de partid, se vor minuna de această revoluţie din Orăşelul Copiilor.

În zilele următoare s-a iscat revoluţia din decembrie ’89, Orăşelul Copiilor n-a mai fost terminat, Elefantul-Curcubeu n-a mai fost amplasat în orăşel, oricum, şi atenţia mea s-a concentrat în altă parte.