Menu

Articol

Un drapel al Revoluției, la Caransebeș

Foto: 7 zile.com

Cei 26 de ani trecuți de la momentul eliberării Caransebeșului de sub dictatura comunistă au fost comemorați într-un mod aparte de către administrația locală. Asociaţia Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 şi Asociaţia „21 Decembrie” a Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Revoluţia din Decembrie 1989, Filiala Caransebeş, au participat la o întâlnire la primărie, apoi au fost depuse coroane de flori la Monumentul Revoluție. Revoluționarii, împreună cu reprezentanții formațiunilor politice, aleșii locali și conducătorii instituțiilor deconcentrate s-au deplasat la monumentul din fața sediului fostei Miliții, locul de unde s-a tras asupra manifestanților în 1989.

A urmat slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoți în frunte cu PS Lucian Mic care a spus, între altele: „Iată că Dumnezeu a rânduit ca în acest an, după slujba de pomenire a Eroilor Revoluţiei din Decembrie ’89, eroii din cetatea Caransebeşului, să binecuvântăm şi un drapel al ţării noastre, un Tricolor. Suntem mândri că, lângă Crucea care ocroteşte cetatea Caransebeşului şi a fost sfinţită de către noi, domnul primar şi Prea Sfinţitul Episcop Nicodim, lângă această troiţă de pe podul de la intrarea în oraş, vom avea cel mai mare drapel din judeţul Caraş-Severin şi cred că şi din această zonă de vest a ţării“.

Referindu-se la acest eveniment, primarul Marcel Vela a ținut și el să remarce importanța zilei de 21 decembrie, dar și faptul că municipiul a reușit să elimine toate piedicile și să redevină ceea ce a fost odată – cel mai frumos oraş din Banatul de Munte. „Pentru că revoluţionarii care acum 26 de ani, odată cu trecerea timpului, au îmbătrânit şi au devenit mai înţelepţi, au dorit ca, acum, să lăsăm pentru generaţiile care vin un simbol vizibil din orice loc al oraşului, şi de către toţi cei care vin şi pleacă din municipiul Caransebeş. Un simbol al Revoluţiei, pentru că Revoluţia, dincolo de un romantism al tinereţii, dincolo de o speranţă, a fost o stare de spirit. Eu cred că Revoluţia este în fiecare dintre noi, şi în cei care nu au participat la ea, fiindcă erau prea tineri, şi în cei care au dorit să participe, dar nu au putut. Aşadar, spiritul Revoluţiei va rămâne în acest drapel, sfinţit de Episcopul Lucian, care peste două luni împlineşte 10 ani de când ctitoreşte, păstoreşte şi ridică tot ceea ce trebuie, cu har, cu demnitate şi cu dăruire pentru cetatea Caransebeşului, pentru acest judeţ şi pentru Banat“

După depunerea de coroane la placa comemorativă amplasată pe zidul Cercului Militar, cei prezenți au purces pe jos spre podul de peste Timiș, de la intrarea în oraș, dinspre Reșița, acolo unde, lângă crucea monumentală, pe un catarg înalt de 27 de metri a fost înălțat și un steag tricolor cu dimensiuni de 6/4 metri, în prezența autorităților locale și a PS Lucian Mic.

Powered by Jasper Roberts - Blog