Menu

Articol

Primul accident mortal, la locul de muncă, din 2016

Nici nu a început bine anul și iată că la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a fost anunțat un prim eveniment deosebit, soldat cu decesul unei persoane.

Este vorba de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, angajatul unei firme din Grădinari. Nenorocirea a avut loc chiar în ziua de Sfântul Ioan, iar din primele cercetări ale inspectorilor ITM, bărbatul a fost prins de axul cardanic de acţionare al utilajului de furajare, pierzându-şi viaţa.

Victima era de meserie mecanic agricol și avea forme legale de angajare din data de 21 noiembrie 2014, la o firmă din Grădinari, cu domeniul de activitate - creşterea animalelor. La faţa locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Caraş-Severin, în scopul de a stabili împrejurările şi cauzele care au determinat producerea acestuia, răspunderile şi măsurile care se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare. După definitivarea cercetării se va stabili caracterul evenimentului (dacă a fost sau nu accident de muncă).

Reamintim că în decembrie 2015, au fost comunicate la inspectorat un număr de nouă evenimente soldate cu șapte cazuri de incapacitate temporară de muncă şi două decese, în condițiile în care despre industrie în Caraș-Severin se vorbește la timpul trecut.

Powered by Jasper Roberts - Blog