Menu

Articol

Au căzut stâncile și au blocat drumul. Pentru cât timp? Dumnezeu știe!

După ce anul trecut a fost blocat din aprilie și până în luna septembrie, DN 57, care face legătura între Mehedinți și Caraș-Severin, pare să aibă aceeași soartă și în acest an. În cursul zilei de sâmbătă, 16 ianuarie, drumul a fost blocat din nou, din cauza desprinderii bucăților de stâncă de pe versanții muntelui, între Cozla și Svinița. Dacă în 2015 pietrele au acoperit doar un fir al drumului, de data aceasta bolovanii au acoperit toată calea de rulare. Și cum nenorocirea a avut loc într-o zi de weekend, până luni dimineață  nimeni nu a mișcat un pai de jos.

CNADNR poate invoca vremea real, dar nu într-atât încât nici măcar să se sinchisească cineva să vadă cum se prezintă situația la fața locului. Iar ca ghinionul să fie total, pietrele au rupt un stâlp de electricitate, lăsând în beznă, o zi și o noapte, câteva sute de gospodării.

Pentru șoferii care scurtau drumul venind dinspre București, singura soluție rămâne ocolul prin Bozovici și Oravița de peste 150 de kilometri. Norocul lor că nu circulă zilnic pe acest drum. Mai rău va fi pentru locuitorii satelor din Clisură care fac naveta la firma Delphi din Moldova Nouă, unde sunt angajați. Aceștia ar trebui să traverseze cumva locul, escaladând pietrele, iar dincolo de șoseaua blocată să-i aștepte un mijloc de transport pentru a-i duce la fabrică. Altfel riscă cu toții să-și piardă locurile de muncă.

După experiența din alți ani, localnicii sunt convinși că eliberarea drumului de pietre va dura cel puțin două luni. E ca un blestem pentru locuitorii din Clisura Dunării care trăiesc mereu cu teama producerii unei nenorociri, în condițiile în care consolidarea pereților muntelui reprezintă o utopie!

Powered by Jasper Roberts - Blog