Islamabad, 20 ian /BMTF/ - Un grup de atacatori înarmaţi neidentificaţi a atacat miercuri Universitatea Bacha Khan din Charsadda, un oraş situat la aproximativ 50 km de Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, a indicat pentru AFP vicepreşedintele instituţiei, precizînd că atacul este în curs de desfăşurare. Nu se ştie nimic despre eventuale victime în cursul atacului, agenţia franceză de presă indicînd că mai multe persoane au fost rănite, între care un agent de pază al universităţii şi doi civili
Cel mai grav atentat din Pakistan a avut loc cu peste un an în urmă la o şcoală din Peshawar, luată cu asalt de insurgenţi talibani, care au ucis peste 150 de persoane, în majoritate elevi, în timpul unui atac care a durat mai multe ore.
Agenţia de presă Reuters relatează despre trei atacatori care au luat cu asalt această universitate din nord-vestul Pakistanului, profitînd de ceaţa densă. Două explozii s-au auzit mai devreme în interiorul campusului universitar. Media locale, citate de Reuters, transmit că un profesor de chimie a fost ucis şi alte 50 de persoane au fost rănite în atacul care continuă.
Atacatorii au dat buzna în sălile de clasă şi cămine şi au deschis focul la întîmplare asupra celor prezenţi. Mai mulţi studenţi se află blocaţi în clădirile din campus.
Televiziunile locale au difuzat imagini care arată soldaţi intrînd în campus şi ambulanţe aliniate în faţa intrării principale a universităţii, precum şi părinţi înspăimântaţi, aşteptînd veşti despre copiii lor.
La Universitatea Bacha Khan învaţă 3.000 de studenţi, iar miercuri găzduia 600 de vizitatori suplimentar cu ocazia unui recital de poezie.
Ieri, cel puţin 10 persoane au fost ucise şi peste 20 rănite într-un atentat sinucigaş comis la un punct de control al poliţiei din nord-vestul Pakistanului.
Atentatorul a intrat cu o motocicletă încărcată cu explozivi într-un vehicul de poliţie în apropierea unui punct de control rutier din Jamrud, la marginea Zonelor tribale administrate federal, a declarat Munir Khan, responsabil guvernamental local.
Printre cei ucişi se află cel puţin cinci poliţişti, dar şi un copil şi un jurnalist. Acesta este al patrulea jurnalist ucis de la începutul anului, de care comunitatea internaţională are cunoştinţă.
Responsabilitatea atacului a fost revendicată de comandantul taliban pakistanez Maqbool Dawar. Într-o declaraţie pentru Reuters, el a afirmat că atacul a fost o răzbunare pentru decesele recente ale unor talibani arestaţi de guvern, şi că nu jurnalistul a fost ţinta atentatului.
Acesta s-a produs într-o zonă în care forţele de securitate şi-au intensificat lupta împotriva talibanilor şi a altor grupări combatante de-a lungul frontierei cu Afghanistan, după masacrarea a peste 150 de persoane, în majoritate copii, într-o şcoală militară, în decembrie 2014. (Sursa: M-SecurityNews)