Menu

Articol

Şase morţi într-un atac cu bombă la Cairo

Autor: 

Cairo, 22 ian /BMTF/ - Un atac cu bombă a făcut şase morţi, inclusiv trei poliţişti, joi lîngă un drum ce duce la piramidele din suburbia Giza a capitalei egiptene Cairo, au anunţat surse din securitate, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Bomba, care se presupune că a fost plasată de militanţi ai Frăţiei Musulmane, a explodat în timp ce poliţiştii au sosit în vehiculele lor în faţa unei clădiri unde erau ascunşi presupuşi militanţi, potrivit acestor surse. Treisprezece persoane au fost rănite.

Militanţii islamişti şi-au intensificat atacurile asupra soldaţilor egipteni şi poliţiei după ce armata l-a răsturnat de la putere pe preşedintele Mohammed Morsi provenit din Frăţia Musulmană în 2013, în urma unor proteste de masă contra conducerii sale. Foarte mulţi civili au fost de asemenea ucişi, aminteşte Reuters. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog