Menu

Articol

Impozitele inflamează discuţiile în Consiliul Local Reşiţa. Nelu - Tăiţelu s-a luat de gât cu Crina!

Impozitele locale au inflamat, ieri, discuţiile în şedinţa Consiliului Local Reşiţa, la care, viceprimarul cu atribuţii de primar, Ioan Crina, a invitat şi un expert financiar, pe Cristian Havrileţi, ca să elucideze controversa iscată în jurul impozitelor din Reşiţa, despre care liberalul Nelu Popa - Tăiţelu a spus că vor îngropa iniţiativa privată. La şedinţă a participat şi Popa - Tăiţelu, care a fost extrem de vocal şi, pentru o vreme, a confiscat discuţia (şi microfonul), fiind foarte vehement, precizând că impozitul pentru persoanele fizice cu locuinţe nerezidenţiale, în care acestea desfăşoară activităţi economice, a crescut de zece ori, ceea ce este scandalos, inadmisibil şi criminal pentru mediul privat.

Nelu-Tăiţelu: Ne omorâţi cu impozitele!

Nelu Popa-Tăiţelu a fost de acord că, până în prezent, aceste persoane fizice au fost favorizate, poate prea mult faţă de persoanele juridice, însă, conform noului cod fiscal, care stabileşte o bază mărită de impozitare, şi prin creşterea impozitului pe spaţiul nerezidenţial de zece ori, creştere stabilită de Consiliul Local Reşiţa, activităţile economice ale acestora vor fi sufocate şi îi vor determina să renunţe la afacere. Popa-Tăiţelu a zis că această creştere de impozit pentru persoanele fizice ar trebui făcută treptat şi cel mult la nivelul cotelor stabilite de oraşe ca Timişoara sau Sibiu. Acolo, cotele de impozitare s-au stabilit la 0,6 la sută din baza de impozitare, bază care a crescut şi ea, conform noului cod fiscal. Iar, la Reşiţa, cota, după ce anii trecuţi a fost 0,1 la sută, a crescut la 1 la sută. Deci, o creştere de zece ori! Ceea ce este prea mult, chiar şocant, în opinia lui Tăiţelu.

Benga şi Purec: Tăiţelu e bădăran!

Pentru modul tumultuos în care a intervenit în discuţie, Nelu Popa-Tăiţelu a fost taxat de către senatorul Ion Simeon Purec (UNPR) şi deputatul Ioan Benga (PSD), prezenţi la şedinţă, care au sărit în ajutorul viceprimarului Ioan Crina şi au apreciat că Nelu Popa-Tăiţelu e cel puţin un turbulenat, dacă nu cumva un prost-crescut, care s-a comportat neelegant din cauză că este în campanie electorală pentru obţinerea funcţiei de primar. Oricum, viceprimarul Ioan Crina şi-a păstrat calmul şi a răspuns tehnic la toate problemele puse de Cristian Havrileţi, precum şi la acuzaţiile aduse de Tăiţelu.

Ioan Crina: Impozitul e o taxă necesară pentru constituirea bugetului local

Crina a explicat că numai o mică partea persoanelor fizice, acea parte care este obligată să-şi facă anul acesta evaluarea spaţiului, va plăti un impozit mai mare, în schimb, ceilalţi vor plăti mai puţin, iar el, ca viceprimar cu atribuţii de primar, precum şi Consiliul Local, au trebuit să ţină cont de acest aspect şi să calculeze o cotă de impozite, atfel încât colectarea de impozite să permită stabilirea unui buget cel puţin la nivelul anului trecut. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi avut loc o scădere a bugetului cu un milion de euro. Toţi am vrea impozite mici, dar impozitul e o taxă necesară pentru constituirea bugetului local, a spus Crina. Până la urmă şi Nelu Popa-Tăiţelu a fost de acord cu acest aspect, dar a spus că, totuşi, creşterea impozitului pentru persoanele fizice cu locuinţe nerezidenţiale este prea abruptă, şi, pe de altă parte, în opinia sa, milionul de euro pierdut prin scăderea cotei de impozitare ar fi putut fi acoperit prin alte metode de atragere de fonduri.

Specialiştii s-au înţeles, dar nu au căzut de acord!

Chiar dacă specialiştii în impozite şi taxe, Crina, Nelu-Tăiţelu, Havrileţi, au vorbit aceeaşi limbă a cifrelor şi a banilor, a interesului public şi privat (interese care de multe ori se bat cap în cap), şi au ajuns la o înţelegere a fenomenului, s-au păstrat pe poziţii divergente. Mai fericiţi, dar, pe de altă parte, mai plictisiţi, au fost cei mai mulţi, care nu au înţeles nimic din această dispută şi au răsuflat uşuraţi când s-a încheiat.

Rămâne cum s-a stabilit!

La final, Nelu Popa - Tăiţelu a plecat zâmbind uşor nervos, dar, relativ mulţumit, pentru că şi-a spus oful, după ce i-a pus în braţe lui Crina un bucfariu cu proiectele municipiului Alba Iulia privind atragerea de fonduri. „Uite-aşa se atrag fonduri, nu cum faceţi voi, la Reşiţa, cu creşterea de impozite!”, a zis Tăiţelu şi a plecat. Iar Crina a rămas sobru, calm şi oarecum încântat, pentru că a făcut o demonstraţie relativ convingătoare că se pricepe la buget-finanţe. Şi a dat declaraţii jurnaliştilor despre hotărârile adoptate în şedinţă, afirmând că e mulţumit pentru că a lămurit poblema impozitelor o dată, pentru totdeauna! Deci, impozitele rămân cum s-a stabilit!

Powered by Jasper Roberts - Blog