Menu

Articol

Metalul Reşiţa, o nouă victorie în pregătiri. Carol Gurgu: „Vreau să fim cireaşa de pe tort!”

Metalul Reşiţa a susţinut, astăzi, un meci de pregătire, în compania formaţiei A.S. Oraviţa, din Liga a IV-a. A fost a treia partidă amicală susţinută de Metalul, acasă, pe terenul sintetic din Valea Domanului, în pauza competiţională de iarnă, după celebra selecţie naţională, prin care antrenorul Carol Gurgu şi-a completat lotul cu jucători tineri, pentru a încerca menţinerea în Liga a II-a. Metalul a reuşit să câştige toate cele trei meciuri de pregătire, fără să primească gol.

 Scorul partidei de astăzi a fost Metalul Reșița - AS Oravița 4-0 (1-0). Golurile au fost marcate de Botezatu (min. 44, 64 și 66) și Chira (min. 86).

„Vrem să fim cireaşa de pe tort, când începe campionatul !"

În ciuda victoriei categorice a gazdelor, Carol Gurgu s-a agitat pe margine şi s-a arătat nemulţumit de „atitudinea şi determinarea” elevilor săi, ceea ce a rezultat şi din declaraţia făcută la finalul jocului:

„Sunt foarte multe lucruri care mă nemulţumesc. Am întâlnit o echipă care joacă în Liga a IV-a, e adevărat, cu jucători care s-au ridicat peste nivelul de Liga a IV-a, dar nu se pot compara. Copiii aceştia (n.n. – de la AS Oraviţa) nu fac antrenament aproape de loc, iar noi avem alt statut. Eu cred că ar trebui să joace şi să se respecte, să aibă o altă atitudine şi determinare în timpul jocului. Acesta este primul lucru care mă nemulţumeşte. Celălalt ţine de lucrurile care sunt în jurul echipei, dar, sper că aşa cum suntem, cu toate la un loc, putem face o figură frumoasă, să fim cireaşa de pe tort în 27 februarie, când începe campionatul”, a spus Carol Gurgu.

În ceea ce priveşte lotul, Gurgu spune că a suferit şi va mai suferi modificări.

„Lotul s-a împuţinat. Unii nu pot să ducă efortul până la capăt. Dar, vor mai veni, pentru că ne-am asumat răspunderea, împeună cu domnul Rufă, să aducem copii tineri. Care face faţă, rămâne, care nu, pleacă acasă, chiar dacă rămânem din ce în ce mai puţini. Eu îmi doresc ca juniorii de la FC Şcolar să vină în număr cât mai mare. E adevărat, e foarte importantă şi şcoala. Pentru aceasta o să încerc să pun antrenamente şi după amiază, ca să-mi vină cât mai mulţi. În zilele următoare vor mai veni la probe cel puţin vreo 20 de copii, unii chiar jucători de echipe naţionale, sub 21 de ani”, a declarat Carol Gurgu.

În cele trei jocuri de verificare din această iarnă, Metalul Reşiţa a obţinut următoarele rezultate: 1-0 cu CS Ineu (Liga a III-a), 2-0 cu Minerul Anina (Liga a IV-a Caraş-Severin) şi 4-0 cu AS Oraviţa (Liga a IV-a Caraş-Severin).

Următorul amical al Metalului va fi marți, 2 februarie, de la ora 12, tot în Valea Domanului, cu CSM Lugoj.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog