Menu

Articol

Instabilitatea politică dăunează grav monumentelor istorice!

Hotel la Băile Herculane

Priorităţile Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin sunt, anul acesta, ca şi cele din anii trecuţi, din cauză că monumetele istorice reprezentative ale judeţului, deşi au fost cuprinse pe lista de priorităţi a Institutului Naţional al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii, nu au primit fonduri pentru restaurare. Despre acest aspect a vorbit, astăzi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Liubiţa Raichici, la bilanţul pe anul 2015 şi priorităţile pe 2016, prezentate într-o conferinţă de presă.

La Vila Elisabeta din Băile Herculane se lucrează de 10 ani!

Unul din motivele principale pentru care proiectele nu se împlinesc şi rămân pe hârtie este instabilitatea politică, este de părere Liubiţa Raichici.

„Priorităţile pentru anul 2016 sunt, de fapt, priorităţile pe care le-am avut pentru anul 2012, 2013, 2014 şi 2015. Ceea ce înseamnă că nu am restaurat în ritmul în care ne-am dorit, în sensul că am avut tot ajutorul din partea Ministerului Culturii, am cuprins pe lista prioritară de restaurare a monumentelor istorice de la Institutul Naţional al Patrimoniului, de exemplu, Muzeul din Caransebeş şi Biserica Sfântul Sava de la Baziaş. Siugu, au fost şi multe altele, e o listă lungă. Ne-am fi dorit să restaurăm cu specialişt şi morile de la Rudăria, care au fost afectate. Pe urmă, Vila Elisabeta de la Băile Herculane, care a început să fie restaurată, nu este terminată nici după aproximativ 10 ani! La Băile Herculane avem o listă vastă, aproape întreg centrul istoric, Podul Roşu şi aşa mai departe. Însă, din cauza instabilităţii la toate nivelurile, s-a întâmplat că pentru restaurarea acestor monumente, odată ajunse pe liste, să nu mai existe fonduri. Acest lucru s-a întâmplat în toţi aceşti ani! Chiar dacă judeţul Caraş-Severin s-a aflat printre primele zece judeţe care au avut monumente istorice pe listă, iată că din cauza acestei situaţii ele nu au fost restaurate”, a declarat Liubiţa Raichici şi a mai spus că speră ca anul acesta să fie finanţat măcar unul dintre proiectele de restaurare.

Totuşi s-au eliberat avize

Liubiţa Raichici şi-a lăudat echipa, le-a mulţumit tuturor instituţiilor cu care a colaborat, în special colaboratorilor voluntari, care lucrează din simţ civic, fără bani, apoi a prezentat numărul de controale efectuate, de adrese şi de avize eliberate. De menţionat că în Caraş-Severin sunt aproximativ 900 de monumente istorice.

Un al aspect prezentat a fost organizarea de evenimente culturale, aproximativ 70 la număr, dintre care au ieşit în evidenţă: organizarea Zilei Culturii Române şi a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei”.

Powered by Jasper Roberts - Blog