La o săptămână de la demisia sa, Miu-Nicolae Ciobanu a fost eliberat, în ședința de guvern de ieri, din funcția de prefect al județului Caraș—Severin. Acesta a exercitat funcția de prefect cu caracter temporar, părin detașare, începând cu martie 2015. Până atunci ocupase funcția de subprefect.
Ciobanu și-a dat demisia în urma audierii sale la Parchet în Dosarul Mike Security, firmă aflată în mijlocului unui imens scandal de evaziune fiscală și de spălare de bani, și la care fostul prefect a ocupat câteva luni funcția de administrator.
Interesant, în ședința de miercuri nu s-a pus în discuție numirea unui nou prefect, deși în ultimul timp au fost vehiculate câteva nume. Probabil că guvernanții consideră că, într-un județ condus de șapte luni doar de un singur vicepreședinte al Consiliului Județean, este suficient și un subprefect.