Un angajat al IPJ Caraș-Severin, agentul şef adjunct de poliţie Mihail Octavian Munteanu din Reşiţa, și familia acestuia, au fost amenințați cu moartea, printr-un mesaj privat trimis pe contul privat de Facebook al soției sale. Iată acest mesaj:
„Am aflat unde locuiesti. Tu si familia ta. Mai ales copilul ala al tau pe care il iubesti atat de mult. Stiu cine esti, stiu locurile pe care le frecventezi. Tu. Si copilul tau. Iti stiu numerele de telefon si adresele de e-mail. Iti stiu conturile de pe marele Internet. Ba chiar iti stiu si conturile bancare. Stiu totul despre tine. Si despre copilasul tau adorat. Va stiu slabiciunile, punctele slabe. Una din slabiciunile tale este chiar copilul tau, punctul tau slab. Sunt un geniu, asa-i?
Te voi lovi acolo unde doare mai tare. Cand te astepti mai putin. Te voi lua prin surprindere. Te voi urmari. Si voi rade de tine. De copilul tau. De teroarea voastra. Va voi privi din umbra. Nici nu va puteti imagina cine sunt si ce va voi face. Cum iti place tie sa zici: veti muri cu dreptatea in mana. In timp ce eu voi rade si ma voi bucura de fiecare clipa de durere a voastra.
Si inainte sa intrebi: nu, nu am nici un Dumnezeu. Oricum, Dumnezeu nu este „ceva“ pe care poti sa il ai, asa pur si simplu. Dar vad ca tu, draga Mariana, il ai pe Dumnezeu. Foarte interesant. Abia astept sa vad cum acest Dumnezeu te va salva pe tine. Dar mai ales pe copilasul tau drag.
Iti voi prinde baiatul si il voi macelari ca pe un porc de Craciun. Ahhh si ce Craciun va fi! Vezi tu, pentru mine este Craciun de fiecare date cand macelaresc pe cineva. Urmatorul pe lista mea este baiatul tau. Abia astept sa ii tai beregata incet, incetisor, sa simta fiecare clipa de agonie. Cutitul meu ii va sterge definitiv acel ranjet tamp de pe fata. Si nu te ingrijora, il voi omori incet. Sa simta fiecare secunda de agonie si groaza, frica, teroarea. Dupa ce termin, ti-l voi trimite prin posta, bucata cu bucatica.
Si stii ce este cel mai minunat? Ca nimeni nu ma va prinde. Niciodata. Iti voi omori copilul si nimeni nu ma va pedepsi niciodata. Baiatul tau va muri cu „dreptatea in mana“.
Bucura-te de ultimele clipe alaturi de baietelul tau iubit. Ia-ti adio de la baietelul tau. Cat inca mai ai timp…“
Agentul de poliție a cerut protecție de la șefii săi și în același timp, a sesizat conducerea IPJ Caraș-Severin, la Parchet și la IGPR, fiind nemulțumit că nu a primit niciun răspuns.
Mihai Munteanu este vicepreședinte al Biroului Teritorial al Sindicatului Național al Polițiștilor, din octombrie 2015. „De atunci au început adevărate şicane împotriva mea din partea conducerii IPJ CS, spune agentul de poliţie. În cursul lunii octombrie 2015, domnul comisar şef Avram m-a convocat la dânsul împreună cu şeful BAI CS, căruia i-a reproşat că nu am de lucru şi că mă ocup cu reprezentarea unui coleg chemat la Inspecţia Internă. Menţionez ca din 7 membri ai Biroului Teritorial SNAP, pe dl preşedinte Gigi Terfăloagă l-au cercetat disciplinar, pe delegatul sindical Vasile Purcel l-au cercetat disciplinar, iar pe mine, care nu mă subordonez IPJ CS, m-au sancţionat în lipsă cu 200 lei, fără a se sta de vorbă cu mine, şi doar în baza unui apel telefonic pe 112 în care se reclamase că am jignit persoana care apelase“, a mărturisit Mihai Munteanu citat de expressdebanat.
UPDATE =========================== ora 15,40
În urma afirmațiilor făcute de ag. șef adj. de la IPJ Caraș-Severin, Octavian Mihail Munteanu, au apărut și reacțiile superiorilor acestuia și ale instituțiilor statului pe care polițistul le-a sesizat imediat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, ag șef adj. Cecilia Dăneț, au fost luate primele măsuri de protecție pentru polițist, soția și copilul lor. „Plângerea colegului nostru face obiectul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. La nivelul Poliției Municipiului Reșița s-a luat măsura asigurării protecției familiei polițistului amenințat. Totodată, se fac verificări și investigații în vederea identificării autorului.
Activitățile sunt tratate cu responsabilitate de către polițiști, cu atât mai mult, cu cât este primul caz de amenințare indirectă, printr-o rețea de socializare, la adresa familiei unui polițist“, ne-a mărturisit Cecilia Dăneț.