Menu

Articol

PSD, PNL și iapa lu’ mutu!

Citesc în presă și mă crucesc: PNL București are datorii neachitate către furnizorii din campania electorală din 2012! Cei care i-au confecționat în campanie afișe, bannere, calendare și alte produse promoționale au făcut plângeri penale, iar instanța a decis că oamenii trebuie să-și recupereze banii. Cum? Simplu: scoțând la licitație singurul imobil, reședință de partid, pe care liberalii îl au în Capitala, restul sediilor find închiriate.

Situația este cel puțin jenantă. Un partid cu pretenții, care se vede de pe acum în șaua puterii, să nu își plătească datoriile de atâta timp e rușinos din cale afară. Acest fapt denotă lipsă de respect față de partenerul, de orice natură ar fi el. Când le-a ars buza și a fost nevoie să încheie contracte și comenzi, liberalii au știut să promită, dar când a fost să plătească, s-au făcut că plouă. Iar de atunci plouă întruna. Nici Alina Gorghiu, și nici Vasile Blaga nu au găsit banii necesari pentru a stinge datoria. Și atunci mă întreb, cine ne garantează că nu vor proceda la fel și după campanie, în cazul în care vor ajunge să câștige alegerile? Nimeni, și de aceea este bine să luăm aminte.

Pățania liberalilor nu este singulară. PSD avea conturile blocate, la începutul anului, pentru o datorie de 50.000 de euro provenită din 2014, atunci când partidul a închiriat Arena Națională pentru lansarea candidaturii lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale. Ce reprezintă 50.000 de euro pentru un partid, precum PSD? Un mizilic, ca să nu spun  altfel. Unul ca Bejeriță, pe care DGA i-a pus poprire pe un cont cu 10 milioane de euro, ar fi achitat nota de plată a PSD fără să clipească. Numai să-i fi zis cineva. Dar așa, Dragnea și ai lui se poate lua de mână cu Blaga și Gorghiu, să se ducă unde a înțărcat mutu iapa!

Nu de alta dar, dacă nu sunt în stare să administreze un partid, atunci ce pretenții să ai de la ei în cazul unui guvern sau a unei țari?

Powered by Jasper Roberts - Blog