Menu

Articol

Ioan Crina: „Sunt oameni care nu au avut nici cea mai mică viziune despre dezvoltare“

Ioan Crina

Viceprimarul Reșiței cu atribuții de primar, Ioan Crina, a surprins astăzi, într-o conferință de presă, cu câteva acuzații punctuale făcute la adresa celor care s-au aflat în fruntea județului în toți acești ani. Fără să de nume, Crina a lăsat să se înțeleagă că aceștia au condus județul fără a avea un plan coerent și viabil pentru o perioadă lungă de timp.

„Sunt oameni care nu au avut nici cea mai mică viziune în dezvoltarea unui oraș, până la urmă. Trebuie spus lucrurilor pe nume. Uitați-vă și acuma: gunoaiele sunt pe butuci, Aquacaraș e cum e. Să fim serioși. Te joci cu gunoaiele dintr-un întreg județ? Aici nu e vorba de știință, până la urmă. E chestie de bun simț Păi tu încasezi pe gunoaie 80 de miliarde și pui redevență 60?! S-au ținut deja două licitații și nu a fost nimeni! O să se termine groapa în iunie sau iulie și nu o să fie nimeni, nu o să avem operator!”“.

Crina a abordat problema viziunii la nivelul întregului județ, făcând comparație cu alte județe din țară, acolo unde lucrurile au fost așezate pe principiile sănătoase ale economiei de piață. „Ați văzut până acuma un plan, vreo gândire? Stăm cu muntele sus. S-a făcut cumva drumul? Duceți-vă în Moldova, să vedeți cum merg lucrurile acolo. De ce la noi nu e ca la ei? Simplu. Nu am avut o viziune de dezvoltare, ci una prin care să fi ținut UCMR până acum la cât mai mulți muncitori. La un moment dat s-a lucrat pentru un singur client, Hidroelectrica, la prețul pe care îl voia el. Ce sistem concurențial era acesta și pentru ce era pregătită compania? Acum se chiunuie toată conducerea să refacă și să optimizeze activitatea și să intre pe licitații. Dacă făcea aceasta de 15 ani, nu cumva compania ar fi fost în altă situație?“, s-a întrebat edilul Reșiței.

Powered by Jasper Roberts - Blog