Mobilizare exemplară în Senatul României. Liberalii, pesediștii, uneperiștii, aldiștii și udemeriștii au lăsat la o parte rivalitățile și au adoptat de îndată propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu prin care premierul Dacian Cioloș este chemat în plenul Camerelor să explice situația de la Antene. Gestul de mânie al lui Tăriceanu era de așteptat. Fostul prim-ministru devenise la un moment dat o prezență obișnuită în studioul Antenei 3. Începuse să se simtă ca la el acasă, de unde își ataca adversarii. La fel de revoltat s-a arătat și liderul social-democraților, care regretă că deputații nu au avut și ei o astfel de inițiativă.
Nici atitudinea celorlalți 70 de senatori nu mi se pare surprinzătoare. Dacă 2016 nu ar fi un an electoral, cu siguranță că politicienii nu ar fi făcut front comun împotriva instituțiilor ticăloșite ale statului, gen ANAF. Dovadă că, în septembrie 2014, când s-a mai pus problema evacuării postului de televiziune, senatorii nu au avut o reacție asemănătoare. Pe atunci erau la mijlocul mandatului și puțin le păsa de condamnarea lui Dan Voiculescu și de confiscarea bunurilor acestuia. Ba, unii, chiar se bucurau de răul văranului.
Astăzi, e cu totul altceva. Pentru a intra în grațiile celor de la Antene, simt că e cazul să se agite puțin, să creeze o anumită aparență în privința a cât sunt ei de îngrijorați de ce li se întâmplă ziariștilor. Dau comunicate de presă, unele de-a dreptul idioate, care dovedesc ipocrizia politicienilor indiferent de culoarea lor, fac declarații la radio și televiziuni și atacă cu vehemență infantilă acțiunea ANAF, după principiul românului care se pricepe la orice. Chiar dacă nu i-a nghițit niciodată pe Gâdea și ai lui, simt că acuma e momentul să fie percepuți ca vajnici apărători ai libertății de exprimare. În realitate, însă, ceea ce fac în aceste zile politicienii români seamănă cu o chemare la nesupunere. La o revoltă împotriva instituțiilor statului de drept.
Sigur, este vorba de un trust puternic de televiziune, care influențează opiniile milioanelor de români. Unul despre care se spune că plătește mulți bani pentru impozite și taxe, dar nu din mărinimia vreunuia dintre cei ce îl conduc, ci pentru că așa spune legea. Cine are mai mulți angajați și afaceri mai complexe, plătește mai mult. E o regulă pe care nu a inventat-o ANAF. Se face mult tapaj pe această temă, iar politicienii se bagă în seamă, precum musca-n curul armăsarului, căci, dacă ar fi fost vorba de o amărâtă de redacție de ziar ori de vreo televiziune de provincie evacuate de fiscul local, i-ar fi durut în cot de acei ziariști. Sau poate nici acolo deși, și într-un caz și într-altul vorbim tot despre presă, ziariști și statul cu instituțiile sale ticăloșite. Doar manipulările sunt la alt nivel!
RSS Feed