Menu

Articol

Control judiciar pentru patronul firmei White Tiger

După perchezițiile de joi, 18 februarie, efectuate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice la firma de pază și protecție White Tiger SRL Reșița, au fost luate primele măsuri. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, împotriva administratorului Matei Cristescu.

 Cristescu este suspectat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241/2005, constând în aceea că  a omis în tot sau în parte evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Potrivit comunicatului de presă al poliției din ziua perchezițiilor, „În perioada 2011–2015, nu ar fi declarat integral obligațiile salariale aferente angajaților societății. Prin nedeclararea contribuțiilor corespunzătoare contractelor de muncă s-a creat un prejudiciu bugetului de stat estimat la 450.000 de lei“.

 Procurorii fac precizarea că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Powered by Jasper Roberts - Blog