Articol

Festivalul Internaţional de Teatru de la Reşiţa a trecut de jumătate şi impresia mea este că asist la un eveniment important din viaţa (culturală) a Reşiţei. Probabil că mai sunt câteva sute de oameni care trăiesc cu această impresie, ceea ce nu-i puţin lucru. Sunt convins că nu este o impresie generală, ceea ce este normal. Sunt mulţi alţi oameni cărora nu le pasă ori sunt şi dintre aceia care sunt contra. Au apărut şi comentarii negative sau, chiar, otrăvite. Nici acesta nu e un lucru neobişnuit. Un om care are probleme cu procurarea pâinii nu este dispus la aplauze în faţa „unei amăgiri”, care nu-i schimbă cu nimic soarta. Acest om nu va fi interesat nici de vreun spectacol sportiv, nici de unul muzical, nu va fi impresionat de niciun fel de stimuli artistici, pentru că are parte de stimuli mult mai concreţi, cum ar fi cuiul din talpă, frigul din oase, foamea.

Mai sunt şi oameni care nu sunt chiar muritori de foame, dar sunt nemulţumiţi de statutul lor social şi dau vina pe Guvern. Să recunoaştem, uneori, au dreptate. Aceştia sunt mai degrabă atraşi de o mişcare de revoltă, decât de un spectacol artistic ori sportiv. Pentru ei, înjurăturile şi sloganurile antiautorităţi sunt mult mai atrăgătoare. Nu ştiu dacă acest lucru e tocmai bun, dar sunt şi ei un indicator cu privire la starea naţiunii. Aceştia sunt oameni care nu cred în miracole.

Cum stăm, însă, cu consumatorii de artă, cu oamenii de artă, cu oamenii de teatru de pe la noi. Pentru mine e destul clar. Nici aceştia nu cred în miracole. Cum spuneam, am văzut mai mult de jumătate dintre spectacolele festivalului reşiţean, toate poveşti despre eşecuri, căderi, drame, tragedii, comedii triste. Iar supereroul american, Superman, a apărut într-un spectacol, doar ca să sublinieze tot o poveste tristă despre familie şi societate. Nu, nu avem poveşti cu supereroi, care să-i salveze pe oropsiţi, să salveze planeta. Acelea sunt basme pentru copii. Pentru noi, oamenii mari, basmele s-au terminat, au rămas în copilărie. Suntem sceptici, nemulţumiţi, nervoşi, deprimaţi, dezamăgiţi. Dacă nu suntem aşa, atunci suntem cel mult nişte înţelepţi care au înţeles că poveştile cu final fericit sunt pentru copii şi pentru americani. Din această cauză, noi, românii, suntem mai aproape din perspectivă spirituală de ruşi, de greci, nemţi, sârbi, unguri, polonezi, francezi, de englezi. La noi, şi comediile sunt triste! Iată că suntem europeni! Bine, mai există şi o destul de largă categorie a acelora care se distrează cu manele şi cu seriale indiene. Dar aceştia nu vin la teatru.

Aşadar, am trecut de jumătatea festivalului reşiţean. Am comentat spectacolele, nu întotdeauna elogios, dar le mulţumesc tuturor celor care „s-au dat în spectacol” pe scena reşiţeană. Reuşitele şi nereuşitele lor merită aplauzele noastre şi, chiar, un gând de recunoştinţă. Ne arată, cu mai mult sau mai puţin talent, lumea aşa cum este: o luminiţă, ba prea rece, ba prea fierbinte, într-o mare de întuneric. Şi, până o vedem (luminiţa), înseamnă că existăm.