Menu

Articol

În loc să repare drumurile județului, șefii din Consiliul județean aruncau bani pe aranjamente florale

Raportul Camerei de Conturi Caraș-Severin pe 2014 scoate în evidență nenumărate nereguli comise de funcționarii statului, prea puțin interesați de cum se cheltuie banul public. În prim-plan sunt Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP), din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin și câteva primării comunale.

Cel puțin așa au consemnat inspectorii Camerei de Conturi. Aceștia au constatat că, în 2014 DADPP a efectuat plăți nelegale, reprezentând cheltuieli fără vreo legătură cu activitatea Direcției, constând în achiziționarea de flori și aranjamente florale, dovadă fiind achitarea contravalorii facturilor emise de SC Perena Comimpex SRL.

Mai mult de atât, DADPP a achitat și contravaloarea facturilor emise de Uniconstruct 200 SRL pentru serviciile de spălătorie auto, fără a avea la bază documente justificative și fără să existe pentru astfel de cazuri semnături pe centralizatorul lunar, care să confirme efectuarea serviciilor prestate.

Haosul din DADPP este subliniat și de o altă notă consemnată de Camera de Conturi Caraș-Severin: „În anul 2014 au fost achitate facturi întocmite în anul 2013, reprezentând obligații de plată datorate către diverși  furnizori, pentru serviciile de achiziționare de bunuri materiale, neînregistrate în evidența contabilă a anului 2013, așa cum prevăd normele legale în vigoare. Plățile și cheltuielile aferente acestor obligații s-au înregistrat în evidența contabilă, doar la data efectuării plății, respectiv în anul 2014“.

Și în teritoriu primarii și funcționarii publici și-au făcut de cap. De exemplu, Unitățile Administrativ Teritoriale Comunale (UATC) din Vrani și Pojejena au efectuat plăți nelegale pentru achiziționarea pachetelor de dulciuri pentru sărbătorile de iarnă, la UATC Teregova, au fost decontate cheltuieli pentru deplasările interne ale personalului care nu aveau nici o  legătură cu activitatea primăriei respective.

La Văliug și Berzovia s-au efectuat cheltuieli cu bunuri și servicii fără contraprestație (bunuri, lucrări, servicii nerecepționate în cantitatea facturată și plătită), dar și plăți nelegale pentru servicii de telefonie mobilă care exced normelor legale în vigoare, fiind decontate din bugetul local, cheltuieli care nu au legătură cu activitatea entității.

Powered by Jasper Roberts - Blog