Articol

Mărţişoarele erau un bun motiv pentru băieţei să-şi exprime simpatia faţă de fetiţele colege de clasă. Abia aşteptam ziua de 1 Martie ca să le dăm mărţişoare celor trei-patru fete pe care le admiram, pe faţă ori în secret. În clasă erau întotdeauna trei-patru fete frumoase, cu succes la băieţi. În ziua de 1 Martie ele se deosebeau de celelalte fete şi prin faptul că aveau pieptul încărcat cu mărţişoare. Şi umblau aşa, cu uniformele înflorite pe piept, chiar şi o săptămână, două. Celelalte fete, cele mai urâte, aveau puţine mărţişoare sau, unele, chiar nu aveau de loc!

Pe acea vreme nu ne băteam capul cu traumele psihice. Noi, copiii, eram foarte cruzi. Îi spuneam şchiopului, şchiop, chiorului, chior, şi urâtului, urât. Personal, dintre cele trei-patru fete frumoase, aveam o preferată pe care o iubeam. De-a lungul anilor de şcoală, am fost îndrăgostit de Lidia, Geta I, Geta II, Elvine, Hanelore, Mimi şi de Nuţi. Mimi şi Nuţi erau din clase mai mari şi le iubeam numai în pauze. Le-am cărat tone de mărţişoare. Norocul meu a fost că aveam nişte verişoare care îmi dădeau mărţişoarele de anul trecut. Însă, fetei pe care o iubeam îi cumpăram de fiecare dată un mărţişor proaspăt. Bani primeam de la mama, care era de părere că e frumos să-i dau un mărţişor tovarăşei învăţătoare ori, mai târziu, tovarăşei diriginte. În rest, spunea că mărţişoarele sunt o cheltuială inutilă. Dar eu făceam economii, mai mergeam pe picioare, în loc să merg cu autobuzul, şi reuşeam să adun pentru un mărţişor, două, din cele cu preţ mediu. Am înţeles că mărţişorul este un simbol şi nu e important să-l cumpăr pe cel mai scump ca să-mi exprim sentimentele. Era, evident, un calcul economic. Oricum, pe vremea aceea, mărţişoarele nu se demodau aşa repede. Moda ţinea câţiva ani. Trei, patru, cinci.

Mai târziu, când m-am încadrat în câmpul muncii, am început să cumpăr mărţişoare pentru toate colegele. Pe motivul că aşa e frumos. Era şi o tactică de promovare profesională. Era avantajos să ai de partea ta simpatia femeilor din colectivul oamenilor muncii. Era aproape vital să fii simpatizat de magazionera atelierului, să primeşti sculele ori materialele necesare ca să-ţi îndeplineşti sarcinile de producţie.

În urmă cu câţiva ani, am început să nu mai cumpăr mărţişoare. Nu ştiu pe cine eram supărat. Probabil că pe mine. Anul acesta am redevenit interesat de mărţişoare. Am cumpărat câteva ca să le ofer unora dintre femeile care mă înconjoară. Şi am observat că am folosit aceleaşi criterii de selecţie ca şi în copilărie. Ori am întinerit, ori am dat în mintea copiilor. Problema este că întotdeauna e o femeie care vrea să cumperi un singur mărţişor. Pentru ea. Şi mărţişoare sunt atât de multe!