Partenerii unui proiect transfrontalier româno-sârb au prezentat, astăzi, la sala Polivalentă din Reşiţa, elementele proiectului „Bază sportivă multifuncţională la Ezeriş”, prin care se vor accesa fonduri europene pentru construcţia unui teren de fotbal, teren de handbal-minifotbal, tenis de câmp şi atletism, bază de recuperare şi fitness, spaţii de cazare şi masă. Partenerii români ai proiectului sunt Primăria Ezeriş şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Caraş-Severin, iar partenerii sârbi sunt Primăria Zrenjanin şi Clubul Sportiv Petlić Zrenianin. Valoarea proiectului pentru partea română este de 2 milioane de euro.
Unul din iniţiatorii proiectului, preşedintele AJF Caraş-Severin, Viorel Lolea, a prezentat, pe scurt, proiectul şi a precizat că în cadrul acestuia este cuprinsă şi finanţarea unui campionat de fotbal între echipele celor două districte, cu localităţile de pe lângă Ezeriş şi Zrenjanin. Însă, baza va fi folosită şi pentru încurajarea sportului de masă, precum şi a sportului pentru copii. Viorel Lolea a mai spus că are încredere în posibilitatea realizării bazei sportive, fiindcă punctajul pentru proiect este foarte mare.
Construcţia bazei sportive e necesară!
Referitor la proiect, primarul comunei Ezeriş, Ioan Rusu, a declarat:
„Consider că la nivelul comunei Ezeriş şi a zonei este necesară construcţia unei asemenea baze sportive. deoarece nu numai cei de la Ezeriş se vor putea folosi de această bază, ci şi comunele învecinate, Fârliug, Zorlenţ, Brebu, bineînţeles, cluburile sportive din Reşiţa. Ideea ne-a venit într-o discuţie cu domnul Lolea şi cred că se poate implementa o asemenea bază şi, chiar, cred că e necesară! Pentru că am pus accentul în ultimii 20-25 de ani pe toate felurile de investiţii, dar, pe partea sportivă la nivelul de jos, să spun aşa, nu s-a pus bază. Nu s-a pus accent pe sportul de jos, unde cresc sportivii care, la un moment dat, ajung să reprezinte cu glorie ţara în marile competiţii”.
Cheltuielile nu vor fi o problemă
Primarul Ezerişului a repetat în mai multe rânduri că „va fi ceva frumos şi benefic pentru toată lumea, dar nu este ceva extraordinar, este ceva normal, care trebuia făcut mai de mult, şi nu numai la Ezeriş”.
Şi cu privire la cheltuielile de întreţinere, primarul Ioan Rus s-a arătat optimist, arătând că va găsi soluţii pentru plata personalului, precum şi pentru plata utilităţilor, apă, curent, energie.
Terenul de fotbal, de dimensiunile unui teren omologat pentru competiţiile oficiale din ţară, va fi cu gazon, va avea tribune cu 500 de locuri şi va fi dotat cu instalaţie de nocturnă.
Sârbii au venit să ne împărtăşească din experienţa lor
Reprezentantul Primăriei Zrenjanin a spus că, până în prezent administraţia publică locală a încheiat foarte multe proiecte, însă, în special, cu localităţi din judeţul Timiş. Au dorit să realizeze acest proiect cu o localitate din Caraş-Severin, în speţă cu Ezeriş, pentru a împărtăşi din experienţa pe care o au în accesarea şi realizarea concretă a unor proiecte transfrontaliere.