Menu

Articol

Marcel Vela explică cum s-a ajuns la desemnarea lui Marşalic la preşedinţia CJ

Marcel Vela

Președintele PNL Caraș-Severin, care este și vicepreședinte al partidului la nivel național, aduce clarificări în privința desemnării lui Jaro Marșalic, candidatului liberal, la funcția de președinte al Consiliului Județean, în alegerile din luna iunie.

„Prima ofertă de a fi candidat la funcția de președinte i-am făcut-o actualului vicepreședinte al Consiliului Județean, care fiind în funcție era cel mai îndreptățit să și-o asume, exact așa cum s-a întâmplat și în județul Hunedoara. Ilie Iova a refuzat categoric, i-am respectat decizia și îl consider prieten în continuare, chiar dacă a anunțat ca va candida la Caransebeş, împotriva mea, din partea altui partid.

Legat de cei doi copreședinți care ar fi putut fi potențiali candidați, Valeria Schelean este membră a Comisiei Juridice din Parlamentul Romaniei și un bun deputat, iar eu sunt primar la Caransebeș și mai am multe proiecte de finalizat.

În acest context, am considerat că este important să propunem un candidat pentru Consiliul Județean din municipiul reședința de județ, care să fie totodată cunoscut în Caraș-Severin, iar în sondajul efectuat în Reșița să fi fost bine apreciat de către cetățeni.

Jaro Marșalic, ca medic și liberal, întrunește toate aceste condiții de a fi candidat la funcția de președinte și, dupa ce m-am consultat cu Valeria Schelean, l-am anunțat și actualilor colegi liberali din Consiliul Județean, care au fost de acord cu propunerea. Urmează votul în Comitetul Județean Executiv săptămana viitoare, iar apoi validarea in Biroul Politic Național al PNL.

Sunt sigur ca tandemul Nelu Popa - Jaro Marşalic este o formulă câștigătoare și pentru reșițeni, și pentru județ“, a ținut să precizeze Vela.

Powered by Jasper Roberts - Blog