Menu

Articol

Primăvara vrajbei politice, la Caransebeş

Cea mai mare surpriză politică (locală) a momentului vine de la Caransebeş. În capitala Gugulaniei, pentru postul de primar se vor bate doi liberali, care spun că sunt şi prieteni. Este vorba de actualul primar, Marcel Vela, şi actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova.

Cum s-a ajuns în această situaţie? Cel puţin, la prima vedere, e vorba de diferenţe de viziune politică şi, mai ales, de dezvoltare persoanlă. În ceea ce-l priveşte pe Vela, acesta a spus şi a tot repetat că postul de primar la Caransebeş este tot ceea ce visează, tot ceea ce-l motivează, este locul în care se simte ca peştele în apă şi nu vrea mai sus. În cele trei mandate de primar a condus municipiul cu mână de fier, reuşind să-şi consolideze puterea şi să schimbe în mod vizibil faţa oraşului. Exemplară, în acest sens, a devenit invidia reşiţenilor, care vorbesc despre Caransebeş ca despre un oraş în dezvoltare, spre deosebire de Reşiţa, care e în stagnare, dacă nu chiar în cădere economică. La acest fapt contribuie şi orgoliul gugulanilor, încrederea lor proverbială că sunt, dacă nu buricul pământului, cel puţin buricul Banatului. Nu degeaba spun ei că Reşiţa e o localitate situată în apropiere de Caransebeş în drumul lor spre Vârşeţ şi Belgrad. De altfel, la Reşiţa există Calea Caransebeşului, dar dinspre Caransebeş, aceeaşi cale este numită Calea Vârşeţului (!)

Dincolo de aceste elemente anecdotice, ca să o scurtăm, nimic nu părea să ameninţe următorul (sau următoarele) mandate de primar al Caransebeşului pentru Ion Marcel Vela. Dar iată că a apărut acest Ilie Iova, un politician care a crescut într-un an cât alţii în şapte. În anul 2014, aproape nimeni nu ştia de Bebe-Ilie Iova, el fiind un vicepreşedinte extrem de discret al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Propulsat de împrejurări, în 2015, în fruntea judeţului, a făcut o figură mai mult decât onorabilă, într-o perioadă foarte complicată, dovedind abilităţi de lider, trecând cu eleganţă şi diplomaţie peste noianul de probleme politice şi administrative. Astfel a devenit un nume cu rezonanţă în politica locală. Dar, după propria sa mărturie, lui Ilie Iova i s-a aplecat de judeţ, a zis că i-au fost de ajuns lunile în care a dansat pe sârmă ghimpată la Cosiliul Judeţean şi ar vrea să-şi folosească experienţa ca primar în oraşul său, Caransebeş. Mai ales că, în viziunea lui Iova, ca şi a altor liberali, Marcel Vela, preşedintele liberal al judeţului, ar trebui să-şi asume bătălia pentru câştigarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Numai că Marcel Vela nu e de acord cu viziunea lui Iova (şi a altor destul de mulţi liberali) şi se arată consecvent cu sine; vrea să-şi continue proiectele ca primar al Caransebeşului. În plus, Vela este de părere că Ilie Iova ar fi trebuit să-şi asume candidatura la Consiliul Judeţean, locul în care şi-a câştigat prestigiul. Dar Ilie Iova, după ce şi-a anunţat candidatura, nu a mai vrut să dea înapoi şi, uite-aşa, cei doi prieteni liberali au ajuns să se înfrunte în competiţia pentru câştigarea Primăriei Caransebeşului.

În momentul de faţă, Marcel Vela are avantajul clar de a fi sprijinit de partid. Însă Ilie Iova, care a anunţat că va părăsi PNL-ul, este un concurent redutabil, care îi va sufla multe voturi. Lucru de care ar trebui să se bucure PSD-ul, conform zicalei că unde doi se bat, al treilea câştigă. Doar că PSD-ul încă doarme şi pare că n-a ieşit din amorţirea de iarnă.

Powered by Jasper Roberts - Blog