Menu

Articol

Amorezul şantajist din Sicheviţa, 30 de zile în arestul poliţiei

Foto: Facebook

Hergan Florin Găină, tânărul inginer în vârstă de 27 de ani, din Sichievița, acuzat că și-a șantajat fosta iubită, o adolescentă de 17 ani cu care s-a iubit aproape doi ani, a ajuns în această seară în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, unde va rămâne următoarele 30 de zile. Așa au hotărât magistrații Tribunalului Caraș-Severin care au judecat propunerea Parchetului de arestare a celui care va trebui să răspundă pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și viol.

„Soluția Tribunalului  este netemeinică, se putea lua o altă măsura preventivă, dar nu cea mai drastică. Vom ataca Încheierea cu contestație la Curtea de Apel, în termenul de 48 de ore prevăzut de lege“, ne-a mărturist Cosmin Bolosin, apărătorul lui Găină.

Reamintim că Hergan Florin Găină a fost reținut în dimineața de 14 martie, în urma unei acțiuni a procurorilor DIICOT-Biroul Teritorial Caraș-Severin. Potrivit procurorilor, învinuitul a realizat mai multe materiale pornografice cu o minoră pe care a șantajat-o cu distribuirea lor în spațiul public, pe o rețea de socializare, în momentul în care fata a refuzat să mai continue relația cu acesta.

În cursul zilei de marți, Găină a acostat-o pe fosta sa iubită în timp ce minora mergea la școală, forțând-o să intre în autoturismul său. Acela a fost momentul în care au intervenit ofițerii DIICOT.

Powered by Jasper Roberts - Blog