Menu

Articol

Învăţăturile avocatului Dan Stan

Avocatul Dan Stan, din Reşiţa, a început să publice pe reţelele de socializare un referat, în serial, cu titlul „Profilul candidaţilor la alegerile locale din 2016”. Această lucrare ne duce cu gândul la „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, în care voievodul îşi îndemna fiul ca, în calitate de domnitor, să fie înţelept, bun, blând, credincios şi, mai cu seamă cu grijă faţă de supuşii săi. Sigur că e o distanţă de timp şi mentalitate între cele două texte de învăţătură, însă amândouă vorbesc despre cum ar trebui să fie un lider, nu despre cum este cu adevărat.

Aşadar, avocatul Dan Stan ne oferă câteva lecţii despre cum ar trebui să fie candidatul la primărie sau la consiliul judeţean. Astfel, prima calitate pe care trebuie să o aibă candidatul este aceea de a fi altruist, de a se gândi la binele comunităţii şi nu la binele personal. Neagoe Basarab este de aceaşi părere. Conform lui Dan Stan, candidatul trebuie să îi simtă aproape pe oameni, să îi vadă azi mai mulţumiţi decât ieri şi mâine mai mulţumiţi decât azi. Ca şi Neagoe.

Însă, prin ricoşeu, lectura textelor lui Stan (care, deocamdată, a ajuns la partea a 3-a), ne-au dus cu gândul şi la „Principele” lui Machiavelli. Şi Machiavelli îşi îndemna principele ideal să aibă grijă de comunitate, dar pentru aceasta aplica principiul machiavelic „scopul scuză mijloacele”. Dan Stan ne-a explicat, până acum, că cel care candidează trebuie să aibă în obiectiv grija faţă de comunitate. Însă, deocamdată, nu a explicat felul în care candidatul îşi va atinge scopul de a ajunge ales în funcţie. Nici felul în care îşi va păstra funcţia, pentru a putea să-şi exercite bunele sale intenţii faţă de comunitate. Posibil ca această a doua parte să nici nu fie obiectul preocupărilor autorului în acest referat. Referatul este despre candidaţi. Iar despre felul în care aceştia trebuie să acţioneze ca să fie aleşi, înţelegem că Dan Stan încă nu a ajuns să scrie. Urmează.

Până atunci, însă, îi propunem domnului avocat spre studiu un „model” în 10 trepte, care a funcţionat cu mare succes la alegerile trecute:

1. Candidatul se înscrie într-un alt partid, dacă e posibil, nou, sau înfiinţează un partid nou, ca să se uite greşelile trecutului.

2. Candidatul condamnă întreaga clasă politică (de până la el).

3. Candidatul condamnă corupţia, hoţia, traseismul. În acelaşi discurs promite salarii şi pensii mai mari, precum şi infrastructură modernă (nu e necesar să spună cum va face).

4. Candidatul deplânge starea naţiunii şi îi înfierează pe cei care au vândut ţara străinilor.

5. Candidatul îşi declară frica de Dumnezeu (cf. Neagoe Basarab).

6. Candidatul îşi laudă fără limite şeful local şi naţional de partid, îi primeşte cu plecăciuni, cu pâine şi sare.

7. Candidatul e obedient faţă de cei aşezaţi mai sus în ierarhia de partid, dar e dur şi nemilos cu greşelile celor cu funcţii mai mici decât ale sale.

8. Candidatul îi critică pe candidaţii concurenţi, chiar şi pe cei din acelaşi partid cu el. Dacă este posibil, cel mai bine e să-i înlăture.

9. Dacă cei cu funcţii mai mici nu fac greşeli, candidatul trebuie să le inventeze.

10. Candidatul se arată blând şi înţelegător faţă de cei fără funcţii, aceştia nu reprezintă un pericol, ci sunt cei care îl vor vota şi îl vor menţine în funcţie.

Dincolo de profilul candidatului, suntem curioşi să vedem ce model de acţiune pentru câştigarea alegerilor locale ne propune avocatul Dan Stan.

Powered by Jasper Roberts - Blog