Menu

Articol

Iova şi Vela, sau PSD vs PNL în lupta pentru Primăria Caransebeş (UPDATE)

Ilie Iova şi Marcel Vela

Doi foşti camarazi liberali, Ilie Iova şi Marcel Vela, se vor confrunta în vară pentru câştigarea Primăriei Municipiului Caransebeş. După ce a anunţat că a demisionat din funcţia de secretar general al PNL Caraş-Severin şi a rămas un simplu membru de partid, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, este, din sursele noastre, candidatul social-democraţilor la alegerile din luna iunie.

Din aceleaşi surse am aflat că Ilie Iova va fi şi pe lista PSD la alegerile pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin, care au loc tot în luna iunie şi la care, în premieră, preşedintele forului judeţean va fi ales cu voturile consilierilor judeţeni. Până nu demult, candidatul PSD la Caransebeş era Marius Damian, actualul primar din Teregova, cel care iniţiase şi câteva acţiuni cu iz electoral.

Reamintim că în ultimii 25 de ani PSD nu a câştigat niciodată Primăria Caransebeş, aceasta fiind considerată fieful ţărăniştilor, Ioan Mura câştigând două mandate, iar Marcel Vela este la al treilea mandat.

UPDATE , ora 13 ============

Într-o conferinţă de presă ţinută astăzi la Reşiţa, Ion Mocioalcă, liderul social-democraţilor cărăşeni a confirmat faptul că a existat o tentativă de a-l susţine pe Marius Damian la Primăria Caransebeş, care a eşuat între timp. "Am purtat o discuţie cu el şi i-am explicat cum stau lucrile, că vom susţine un alt candidat. A înţeles, ba mai mult, s-a arătat de acord să-l sprijine pe acesta", a mărturisit Mocioalcă.

Mocioalcă nu a dezvăluit numele candidatului, dar nici nu a negat că este vorba de Ilie Iova. S-a mulţumit să spună că acesta se bucură de o notorietate de 89% în rândul electoratului local.

Powered by Jasper Roberts - Blog