Articol

Se spune despre ștevie, leurdă, păpădie și urzici că sunt adevărate medicamente. Proprietățile lor terapeutice îi fac pe români să le consume primăvara cu încredere, convinși că sunt sănătate curată. În această perioadă a anului, rețelele de socializare abundă de știri despre efectele benefice ale acestor plante care cresc la marginea pădurii. În unele regiuni, urzicile și ștevia se confundă cu mâncarea săracului, în timp ce alții le folosesc în salate de crudități pentru curele de slăbire.

Nu neg faptul că un astfel de regim alimentar este mai sănătos decât cel bazat pe carne, multă carne, în special de porc. Că are efecte benefice asupra organismului, însă nu cred cînd se spune că unele dintre ele sunt miraculoase, că îți iau boala cu mâna. Dacă ar fi așa cum se vorbește, ar trebui consumate și de nemți, francezi sau americani. Or, nu este așa. Nici chiar neamțul de rând nu ar pune gura vreodată pe „buruienile“ astea. Unii ar spune că și nemții, francezii și americanii sunt ignoranți. Că nu știu ce este bun. Alții ar merge și mai departe și ne-ar aminti că Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu au câștigat bătăliile de la Podu Înalt și Neajlov mâncând ștevie, leurdă și urzici înaintea fiecărei confruntări cu turcii.  Fiecare are dreptate în felul lui.

Dacă luptele cu turcii au fost câștigate de soldații cu burțile pline de ștevie și urzici, atunci ar fi bine ca să se știe în lumea întreagă. Să ne rescriem istoria, începând cu primul descălecat al lui Bogdan Vodă și până la ultimul președinte la Cotroceni. Să ne zbatem să ridicăm ștevia și urzica la rang de produse românești tradiționale și să le facem o publicitate pe toate canalele media, să se audă de ele până hăt departe, peste mări și țări. Așa cum fac olandezii cu cartoful pe care îl cultivă. Nu știu dacă barabula batavă are gust de pizza ori de pește, însă ceea ce este cert e faptul că are un preț prohibit. O caserolă cu cartofi de sămânță, de pus primăvara în pămînt, și care nu cântărește mai mult de un kilogram, costă 12 lei. Adică, de șase-opt ori mai mult decât un kilogram de-ai noștri, buni pentru consum. De aici și constatarea că, pentru cultivarea unui hectar cu cartofi olandezi, țăranul nostru ar trebui să acceseze un proiect cu finanțare europeană. Fiți sigur că nu o va face. Preferă să rămână la tradiționala noastră barabulă și să se desfete cu borșul de urzici și de ștevie. Mai ales că nu costă decât o excursie la marginea pădurii.