Directorul economic al Consiliului Județean Caraș-Severin a ajuns în atenția Agenției Naționale de Integritate. Gina Pavel face obiectul evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților. În acest sens, în 2015, ANI a trimis o Adresă Consiliului Județean Caraș-Severin, solicitând următoarele documente: copiile certificate ale actelor administrative de numire în funcțiile deținute în cadrul CJ, în instituțiile publice subordonate/coordonate, respectiv regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea CJ Caraș-Severin, precum și copiile certificate ale hotărârilor de suspendare/revocare din aceste funcții.
Răspunsul CJ Caraș-Severin, semnat de președintele Sorin Frunzăverde, dezvăluie capacitatea profesională a directoarei economice, prezentă, ca reprezentantă a instituției județene, în toate societățile și asociațiile posibile din subordinea, sau înființate de Consiliul Județean Caraș-Severin.
Astfel, în timp ce mulți absolvenți de studii superioare lucrează ca vânzători sau îngrijitori de bătrâni în Austria și Germania, Gina Pavel nu mai prididește cu munca în comisiile și comitetele în care nu se ajunge cu una, cu două. Astfel, timp de 10 ani, între 2003 și 2013 a ocupat funcția de cenzor la Fabrica de Produse Lactate Oravița, între 2012 și 2014 a ocupat aceeași funcție la ECOSAL Caraș-Severin, iar între 2010 și 2013, a îndeplinit o funcție asemănătoare în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri. Din 2009 și până anul trecut, a deținut funcția de cenzor în cadrul ADI pentru Managementul Situațiilor de Urgență – ADIVEST, o asociație constituită prin acordul președințiilor consiliilor județene din vestul țării.
Lucrurile nu se opresc aici, de parcă cineva a vrut cu tot diadinsul să demonstreze că Gina Pavel este cel mai bun dintre cei mai de seamă angajați ai instituției județene condusă de Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, drept pentru care merita să facă parte din toate comitetele și comisiile din subordinea CJ. Prin urmare, între iulie 2012 și martie 2013 a fost reprezentanta CJ Caraș-Severin în Consiliul de Administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Caraș-Severin, dar și în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Caraș-Severin.
Gina Pavel este funcționar public și, potrivit Legii 161/2003, republicată, „calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități nemunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarului (...) și în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public“.
ANI urmează să stabilească dacă Gina Pavel a respectat sau nu regimul juridic al incompatibilităților.