Decesul pe terenul de joc al fotbalistului camerunez Patrick Ekeng și scandalul legat de folosirea în spitale a dezinfectanților de la HexiPharma aruncă o nouă pată pe albul imaculat al halatelor din Sănătatea românească. Lumea fotbalistică de pretutindeni se întreabă cum de a fost posibil ca ambulanța de la stadion, aflată la nici 100 de metri distanță, să ajung în mai mult de două minute la fotbalist. Și dacă o luau pe brațe și alergau cu ea la locul cu pricina, tot nu ar fi pierdut atâta timp. Tot ar fi apucat să-i acorde un prim-ajutor profesionist. Asta, cu condiția ca defibrilatorul să fi funcționat la parametrii normali, lucru, din câte se pare, nu s-a întâmplat așa.
Dacă e așa, cei de la serviciu privat Puls s-au dus la stadion cu mâinile în buzunare. Ei s-au crezut la distracție, spart semințe și băut cafele și nu la muncă. Până și omul grotelor nu pleca în pădure fără să-și ia ghioaga cu el. Sau cavalerul din Evul mediu, care nu se dezlipea de paloșul său. Cu ghioaga și paloșul își câștigau pâinea, cum s-ar spune astăzi. Cu ele salvau vieți și își apărau teritoriile de dușmani. Cei de la Puls nu aveau de apărat teritorii, ci doar să salveze vieți. Să acorde primul ajutor, așa cum au învățat la școală. Să ne arate că medicina este mai mult decât a face o injecție ori de a lua temperatura unui bolnal. Și am văzut cum au făcut-o. Rudimentar și în dorul leii. Ce or fi spus rudele din Camerun ale fotbalistului când au aflat că a murit cu trei ambulanțe lângă el și cu cel mai mare spital de urgență la doi pași? Ce să spună? că dacă așa arată capitalismul, atunci mai bine rămân la organizarea lor tribală. Că e mai sănătos așa, decât să ajungă într-un spital din România unde mori cu zile.
La fel de halucinantă e și povestea cu dezinfectanții din spital. După ce am auzit ce făceau ăia de la HexiPharma, care băgau la greu apă colorată, cu miros de dezincfentant în weceurile și băile din spitale, m-am dumirit de ce se înmulțeau și deveneau tot mai agresivi țânțarii și muștele după fiecare dezinsecție din Reșița.