Menu

Articol

Caraș-Severin va fi străbătut de o conductă nouă de gaze naturale

Sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin a găzduit astăzi, 11 mai, o întalnire de lucru prezidată de președintele Romeo Traian Dumitrescu, alături de care s-a aflat subprefectul Sebastian Purec, reprezentanții SNTGN Transgaz SA, precum și cei ai mai multor primării din județ.

„Întalnirea, solicitată de Societatea Naționala de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș a avut ca tematică derularea proiectului „Dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a sistemului național de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria – Romania – Ungaria – Austria” (proiect BRUA), proiect ce a obținut o finanțare europeană neramburabilă de 179,3 milioane euro“, se arată într-un comunicat de presă semnat de Camelia Șusco, șef Șerviciu Comunicare din cadrul CJ Caraș-Severin..

Proiectul BRUA presupune construirea pe teritoriul Romaniei a unei conducte noi de transport gaze naturale care în județul Caraș-Severin va tranzita 9 unități administrativ-teritoriale. Este voba de: Băuțar, Glimboca, Marga, Zăvoi, Oțelu Roșu, Obreja, Caransebeș, Constantin Daicoviciu și Sacu.

Powered by Jasper Roberts - Blog