Articol

Zilele acestea, rețelele de socializare sunt pline de mesaje și publicitate electorală. În mintea celor mai mulți dintre candidați sălăsuiește modelul Iohannis, care își datorează în mare parte Faceebok-ului funcția de președinte. Naivi, acești candidați la „gloria“ unei primării sau consiliu local speră să reușească și ei același lucru, să dea lovitura, precum fostul primar al Sibiului. Postează niște imagini photoshopate, de nici ei nu se recunosc în acele fotografii, își aleg un slogan din care să nu lipsească grija față de oameni ori de comunitate, după care se pun pe distribuit în toate grupurile existente pe rețelele de socializare. Postacul-șef joacă rolul unui PR care nu are somn nici noaptea.

În mare, cam asta este campania pe care o promovează unii dintre candidați. Pentru mulți, e plictisitor și enervant să vezi mereu și mereu aceleași figuri de politicieni (cu larghețe pot fi numiți așa), scremându-se să zâmbească în fața aparatului de fotografiat. Pentru candidați, însă, o astfel de publicitate este puțin costisitoare și atrage comentarii favorabile din partea susținătorilor. Timp de două-trei săptămâni, își trăiesc visul: sunt vedete pe Facebook. Așa află foștii colegi ce a ajuns Dorel care se mai scăpa câteodată în pantaloni pe când era la grădiniță. Unii se bucură, alții se întreabă cum e posibil ca un corigent la limba română să ajungă să compună mesaje atât de frumoase. Uite că e posibil. Parcă pentru Becali și Vanghelie a contat că gramatica limbii române e mai grea chiar și decât aritmetica?

Cei mai mulți dintre candidați sunt convinși că nu au șanse să intre nici măcar în consiliul local, darămite să ajungă primari. Dar se simt datori să încerce marea cu degetul, pentru că, vorba românului, nu se știe niciodată de unde sare iepurele. Iar în loc de mare, apelează la Facebook, plecând de la constatarea „dacă Iohannis a putut, eu de ce nu aș putea?“ sau „n-o fi el mai al dracu’ decât mine“.  Adevărat grăit!