Menu

Articol

Premieră: patronul de la Casa Bănăţeană îşi face campanie din arest la domiciliu

În ședința camerei de consiliu, judecătorii Tribunalului Caraș-Severin au dispus miercuri, 18 mai, măsura arestului preventiv față de candidatul independent la Primăria Municipiului Reșița, Laurențiu Bora, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, pe o durată de 30 de zile, de la 18 mai și până la 16 iunie, inclusiv.

Laurențiu Bora este patronul cunoscutului restaurant Casa Bănățeană, situat la marginea Reșiței, care anul acesta și-a depus candidatura la funcția de primar în municipiul reședință de județ.

În urmă cu zece zile, în timpul unui control ANAF, a fost implicat într-un incident chiar în restaurantul pe care îl administrează. Anchetatorii susțin că Laurențiu Bora s-a înfuriat în momentul în care i s-a comunicat că restaurantul va fi închis pentru 30 de zile și pe deasupra va fi și amendat, și a sărit cu cuțitul la un ispector financiar, tăindu-l la degetul mâinii stângi.

În varianta sa, patronul de la Casa Bănățeană spune că la mijloc ar fi vorba de o încercare din partea ANAF de a-i pune pe butuci afacerea. Versiunea sa despre cele întâmplate este complet diferită de cea a inspectorilor fiscali care au anunțat poliția. El spune că își desfăcea o portocală, iar în momentul în care s-a apropiat de o masă la care stătea un inspector, acesta s-a speriat, a întins mâna în față și s-a tăiat puțin la un deget. Bora este convins că ANAF nu urmărește altceva în afară de ruinarea sa, ceea ce ar duce la pierderea locurilor de muncă pentru angajați.

În situația dată, Laurențiu Bora are obilgațiile de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar – Judecătoria Reșița, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoana vătămată  sau cu membri de familie ai acesteia, precum şi cu martorii prezenți la incident.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În pofida acestor măsuri restrictive, candidatul independent la Primăria Reșița își va putea continua campania electorală, de la domiciliu, ceea ce reprezintă o premieră penrtu județul nostru.

Powered by Jasper Roberts - Blog