Menu

Articol

Deputatul Ioan Benga bagă spaima în funcţionarii publici din Primăria Reşiţa

Consiliul Local Reşiţa a avut, ieri, ultima şedinţă ordinară din mandatul 2012-2016. A fost o şedinţă de lucru în care s-au făcut rectificări de buget, de impzite şi taxe, s-au modificat regulamente şi Planuri de Urbanism Zonal. La finalul şedinţei, mai mulţi consilieri locali, precum şi invitaţi, au susţinut scurte discursuri de adio. Printre aceştia, şi Cristian Panfil, viceprimar în mandatul trecut, consilier local în mandatul care se încheie, care a anunţat că se retrage din viaţa politică.

Un discurs mai special a avut deputatul PSD, Ioan Benga, care a participat la şedinţă ca observator. Ioan Benga a lăudat Consiliul Local, Primăria Reşiţa, a spus că are încredere în bazele care s-au pus în trecut, dar a şi băgat spaima în aparatul de specialitate al Primăriei.

„Doamnelor şi domnilor consilieri, domnilor angajaţi ai Primăriei care nu ştim până când o să mai fiţi, probabil că după data de 5 iunie, dacă vine un reprezentant al PNL-ului, vă alungă pe toţi, poate că n-aţi dat concurs, şi atunci o să  aducă pe alţii! Că am mai avut o problemă cu un prieten de la Caransebeş care ne explica ce înseamnă strada Gugu. Şi care încerca să ne explice cât de populari sau cât de nepopulari sunt reşiţenii de pe strada Gugu. Mai mult decât atâta, chiar se oferea să ne ajute într-o poveste a incidentului care a fost în zona respectivă şi a rămas doar o poveste. Cred că aţi avut o etapă foarte grea pe care aţi parcurs-o, un municipiu greu şi, zic eu, cu nişte oameni care nu sunt leneşi”, a spus Ioan Benga.

Ioan Benga e bănăţean şi get! Get-beget

„Eu, ca un reşiţean get-beget şi ca un bănăţean de pustă get-beget, vreau să vă felicit pe toţi! S-au făcut paşi în viaţa Primăriei Reşiţa, au apărut lucruri frumoase. Lumea începe să vadă că există o deschidere”, a mai precizat Ioan Benga.

Powered by Jasper Roberts - Blog