Menu

Articol

Bucurie reţinută la sediul PNL din Reşiţa. Ioan Popa se consideră câştigător

Ioan Popa

La sediul din Reşiţa al Partidului Naţional Liberal, imediat după închiderea urnelor de votare, a avut loc o conferinţă de presă, cu scopul de a analiza rezultatele estimative obţinute de partid la alegerile de astăzi. În acest sesns, Ioan Popa, candidatul PNL la fotoliul de primar al municipiului Reşliţa, a declarat: "Nu vreau să mă hazardez în afirmaţii prea optimiste, dar ceea ce pot să vă spun este că rezultatele primite de la colegii noştri din secţii, conform numărătorilor noastre paralele, arată că, în momentul de faţă, din 30 de secţii, am câştigat în 27. Această mă îndreptăţeşte să cred că victoria e de partea noastră".

"Repet, aştept mâine rezultatele clare, sau poate chiar în câteva ore, ca să vă dau o declaraţie completă despre cum mă simt şi ce doresc să fac mai departe. Le mulţumesc tuturor reşişenilor care au venit la vot, a fost o prezenţă puţin peste estimările mele, au fost undeva la 24.000 de votanţi, luând în considerare şi cele şase cartiere aparţinătoare. Sunt bucuros şi aştept să vă dau mâine rezultate certe", a mai declarat Ioan Popa.

La conferinţa de presă a fost prezentă şi deputata Valeria Schelean, care şi-a exprimat la rândul ei încrederea că Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile în municipiul Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog