Alegerile locale de duminică au consimţit o situaţie nemaiîntâlnită până acum la nivelul Consiliului Local Reşiţa unde, principalele partide – PNL şi PSD – au obţinut acelaşi număr de mandate, nouă. Pentru a avea majoritatea în următorii patru ani, Nelu Popa - Tăiţelu are nevoie şi de sprijinul celorlalte partide intrate în CL: Partidul Verde şi Partidul Mişcarea Populară.
Dincolo de acest aspect de natură tehnică, negocierile sunt foarte importante şi pentru că este de aştepat ca cele două formaţiuni să vrea la schimb o funcţie de viceprimar, chiar dacă, împreună, nu deţin decât trei mandate de consilieri locali.
Liberalii nu s-au decis nici în privinţa viitorului viceprimar propus de ei, deşi câteva nume cunoscute sunt deja vehiculate încă de luni. Unul ar fi cel al antrenorului de lupte Adrian Dacica, însă din calcule nu sunt exluşi nici Adrian Popescu ori Aurică Borobar. Sunt nume noi, prea puţin cunoscute în politica locală, oameni care nu au mai lucrat în administraţie până acum.
Este posibil ca din acest an să avem la Reşiţa femeie viceprimar, Mădălina Chiosa, cadru didactic la Colegiu Economic „Banatul Montan”, al cărui răspuns este aşteptat în Biroul Politic Municipal, acolo unde vor fi discutate toate variantele şi se va lua o hotărâre şi în funcţie de voinţa celor nominalizaţi mai sus.