Menu

Articol

Ce poate face Ioan Popa-Tăiţelu. Ce zic taximetriştii din Reşiţa!

Ioan Popa, primarul ales al Reşiţei, abia ce a câştigat alegerile a şi anunţat un proiect de realizat, urgent, pentru municipiu. E vorba despre anveloparea blocurilor de pe artera principală a cartierului Govândari şi zugrăvirea lor în culori, astfel încât să împrospăteze faţa (una din feţele) oraşului. De ce acest proiect? Pentru că pare mai uşor de realizat. Numai pare, fiindcă, în realitate, când e vorba de acordul şi de participarea unui număr mare de oameni, a locatarilor, lucrurile se complică. Pe lângă aceasta, orice proiect ai face, apar reacţiile de tip „Gică contra” ori chiar reacţii bine intenţionate ale unor cetăţeni care ştiu că au idei mai bune. Poate, chiar, au idei bune, doar că dacă te pierzi la nesfârşit în dezbateri teoretice, nu mai apuci să realizezi practic nimic.

Deci, a vrut să se apuce de proiect, numai că abia a apucat Popa să zică hopa, înainte să „sară gardul” Primăriei, că deja s-a împiedicat, fiindcă instalarea sa ca primar mai întârzie din cauză că nu au fost depuse rapoartele financiare din campania electorală. Ideea e că birocraţia de stat şi de partid e mai tare ca fieru’, iute ca oţelu’, are şapte capete, cum tai unul, răsar alte şapte în loc. Până la urmă, însă, se va rezolva cumva şi cu instalarea primarilor (şi a preşedinţilor de consilii judeţene) şi noii aleşi trebuie să se apuce de treabă.

De ce să te apuci mai întâi? Aceasta-i întrebarea! Zugrăveşti blocurile, bine, dar ce faci cu parcările, cu tortuarele, cu străzile neasfaltate? Ce faci cu strânsul gunoaielor, fiindcă şi acolo a rămas problema încurcată cu firma de transport deşeuri, unii zic că e aşa, alţii că, dimpotrivă, e invers! Ce faci cu cartierele-sat, fără apă curentă, fără canalizare! Ce faci cu transportul în comun, care este aspru criticat de populaţie. Când vine canicula, iar încep să leşine călătorii prin autobuzele vechi, cu climă care nu face faţă. Sunt multe probleme şi bugetul oraşului trebuie strâns din taxe şi impozite de la firme puţine, de la o populaţie tot mai îmbătrânită. Da, au spus toţi candidaţii că se accesează fonduri europene, a spus şi Ioan Popa. Dar de la spus până la făcut e cale lungă, mai ales că birocraţia europeană se pare că o bate pe cea românească!

Un prieten bun al lui Nelu Popa, al cărui nume nu-l dau publicităţii ca să nu se nască discuţii neprincipiale, mi-a zis că sarcina lui Ioan Popa e dificilă. „Sunt prea multe de făcut, dar dacă în mandatul său Nelu Popa reuşeşte să scoată liniile de tramvai de pe carosabil, înseamnă că n-a fost primar degeaba!”, zise amicul.

Pe de altă parte, un taximetrist reşiţean, carea a auzit şi el câte ceva din programul lui Ioan Popa, îmi zice: „Am auzit că Nelu Tăiţelu vrea să scoată liniile de tramvai şi să bage firobuze în oraş. Ăsta-i nebun?! Şi noi ce-o să facem?!”

„Dar, ştii ce? Noi trebuie să sperăm şi să ne bazăm pe incompetenţa celor care ne conduc. N-apucă ei să bage firobuz! Şi uite-aşa o să trăim şi noi, cât de cât, bine!”, mi-a spus taximetristul cu încredere şi speranţă.

Powered by Jasper Roberts - Blog