Articol

Zilele Reșiței și, implicit ruga bănățeană, au debutat cu două zile mai târziu decât ar fi trebuit de fapt. Împlinirea a 245 de ani de industrie la Reșița, 4 iulie, pare să fie motivul pentru care cele două momente au fost, într-un fel, comasate. În plus, poate a contat și faptul că anul acesta sărbătoarea de Sfinții Petru și Pavel, protectorii spirituali ai Reșiței a picat cum nu se putea mai rău, într-o zi de miercuri când, logic, tot poporul muncește cu drag și spor.

Dincolo de aceste considerente de ordin tehnic, trebuie reținut că, după opt ani, ruga nu a mai fost deschisă cu brâul jucat de primar și colaboratorii săi. Și nu pentru că Nelu Popa Tăițelu nu știe sau nu ar fi avut timp să învețe pasul de „doi“ ori „ardeleana“, mai cu seamă că are socrii și nevastă din Câlnic, ci pentru că încearcă să regândească acest eveniment. Nu știu cum va arăta ruga la sfârșitul mandatului de patru ani, cert e că pentru început a separat clar apele: pe reșițenii care sunt sau se cred melomani (cuvântul este unul pretențios pentru Reșița, deoarece ține de o anumită educație muzicală) i-a trimis în Piața Prefecturii, acolo unde lipsesc tarabele cu alcool, să asiste la un concert de pian, să asculte o arie din operă, să trăiască magia din Nabucco a lui Verdi, așa cum se întâmplă în orașele cu ștaif, cu tradiție muzicală ce vine din negura vremii. Pe ceilalți, i-a lăsat în Govândari pentru a se bucura de folclorul bănățean și nu doar. E drept, față de anii trecuți, adunarea nu s-a mai dat pe scena montată în fața pasajului feroviar de la Câlnic, ci în Parcul Tricolorului, un spațiu inadecvat pentru astfel de momente, folosit când pentru comemorări și depuneri de coroane, când ca loc de petrecere cu mici, bere și lăutari. În plus, lipsesc nume grele de pe afișul rugii. Dar și așa, unii se bucură, chiar exultă că s-a terminat cu spectacolele grandioase, gen Lepa Brena ori Dragana Mirkovici. I-am auzit spunând aceasta cu anumită satisfacție, suficientă să-i pună în inferioritate pe ceilalți.

Cred că o astfel de abordare este greșită. Faptul că îți place muzica populară și spectacolele în aer liber nu înseamnă că ești de la coada vacii. Și chiar dacă ai fi, ce relevanță ar avea pentru un om cu carte? Cum nici faptul că dacă te duci la un concert simfonic, uneori din snobism, te consideri un elitist. Peste tot în lume, acolo unde sunt bairamuri de acest gen - fest-uri cum le numesc unii, și nu rugi cum le spunem noi - se încing grătarele, curge berea și se dansează pe muzică tradițională, gen: polcă, sirtaki, mazurcă și cum s-o mai numi. E de când lumea, nu am inventat noi această orânduială firească: dă-i omului ceea ce-l face să se simtă bine și fericit, atât cât se poate, și nu-i lua bucuria de a privi viața așa cum simte el.

Altfel, riscăm să trecem de la o extremă la alta, să împărțim oamenii în buni și răi, proști și deștepți, familiști și egoiști, hoți și cinstiți, harnici și leneși, elitiști și etiliști!