Menu

Articol

Primarul Reşiţei, despre funcţionarii din Prefectură: „Un domn era supărat fiindcă fusese chemat duminica de acasă“

Nelu Popa-Tăițelu

La conferința de presă de luni, 4 iulie, primarul Reșiței, Nelu Popa-Tăițelu, se arăta nedumerit și dezamăgit de modul în care membrii comisiei din prefectură au evaluat pagubele materiale pricinuite de ploile de săptămâna trecută. În opinia sa, cei care au făcut acest lucru ori sunt de rea-credință ori nu se pricep la situații de acest gen. Edilul-șef a mărturisit că nimeni nu are pretenția că le știe pe toate, însă în momentul în care comisia prefecturii a redus evaluarea efectuată de specialiștii primăriei cu 90 la sută din cele 4,2 milioane de lei ce urmau să fie solicitați de la Guvernul României din fondul destinat situațiilor de urgență, există o mare problemă.

„Oamenii noștri au făcut o evaluare preliminară a pagubelor pe care au înaintat-o prefecturii. Din nefericire, comisia de la nivelul prefecturii ne-a tăiat 90 la sută din suma pagubelor evaluate de specialiștii primăriei. Noi nu am cerut să fim ajutați pentru pagubele produse din vina  noastră, a primăriei, vorbim de canalizarea colmatată, ci am solicitat să se aibă în vedere că pe partea de infrastructură – Calea Caransebeșului – Valea Țerovei, inclusiv cartierul cu același nume – pagubele sunt imputabile sută la sută Apelor Române, o instituție din subordinea guvernului. Dacă nu vom primi suficienți bani, până la urmă ne vom descurca noi cumva și tot nu îi vom lăsa pe locuitorii din Țerova și pe șoferi să circule în condițiile acestea. Ne vom repara noi drumul singuri, dar să știe lumea despre ce vorbim. Și să vă mai spun ceva, am rămas cu un gust amar, pentru că în comisia de la nivelul prefecturii care ne-a tăiat din evaluare cu 90 la sută a fost o doamnă Roșu care nu s-a prezentat deloc în teren, să fi văzut cum au stat lucrurile, dar și un domn supărat că fusese chemat duminica la lucru“,  a mărturisit Nelu Popa-Tăițelu, surprins de ceea ce descoperă în instituțiile publice ale statului.

Edilul-șef este convins că dacă Apele Române, sector Reșița, și-ar fi făcut treaba, cu siguranță nu s-ar fi ajuns la o asemenea situație. Ceea ce este mai grav, situația se poate repeta oricând, fără ca cineva de la Apele Române să facă ceva. „Uitați-vă la pădurea de arini care a crescut în albia acestui pârâu. Sunt arbori bătrâni de 20 de ani. Nimeni nu a intervenit să-i fi tăiat și să fi curățat albia. La doi pasi de nenorocirea de aici, există utilajele celor de la Apele Române. Stau în soare și nimeni nu le scoate afară. În urmă cu trei săptămâni au fost rugați să curețe albia, dar nu au făcut-o, iar agenții economici din zonă au fost inundați de două ori până acum. L-am întrebat pe reprezentantul lor trimis la întâlnirea de la prefectură când a fost decolmatată ultima dată albia pârâului. Mi-a răspuns că e angajat nou, dar că se va informa și îmi va spune, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Din păcate, aceşti oameni din comisie, sunt reşiţeni cu toţii şi excesul de zel în ceea ce au făcut ieri este inexplicabil şi m-a lăsat, practic, fără cuvinte!”, a mai spus primarul Reșiței.

Powered by Jasper Roberts - Blog