Articol

La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a fost inaugurată, ieri, expoziţia de bază a muzeului, cu tema, „Istoria industrială a Banatului Montan, în secolele XVIII-XX”. Expoziţia este organizată pe patru niveluri, primul fiind dedicat mineritului (secolul XVIII), al doilea, metalurgiei, al treilea, obiectelor afalte în locuinţele din Reşiţa veche, al patrulea, construcţiilor de maşini (secolul XX).

La evenimentul găzduit de muzeul reşiţean, moderat de către directorul Muzeului Banatului Montan, Dumitru Ţeicu, au participat reprezentanţii uzinelor care au donat o parte din exponate (directorul TMK Reşiţa, Romulus Ioan), alţi foşti şi actuali conducători din uzinele reşiţene, reprezentanţi ai administraţiei şi ai unor instituţii din Reşiţa, specialişti din cadrul muzeului, precum şi trei istorici, despre care Dumitru Ţeicu a spus, „Avem onoarea să avem la această inaugurare, trei dintre cei mai importanţi istorici ai României şi Banatului: Costin Feneşan, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, Volker Wollmann, primul director al Muzeului din Reşiţa, şi pe fostul nostru coleg, Rudolf Gräf, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj”. Dumitru Ţeicu a mulţumit tuturor celor fără de care această importantă expoziţie nu s-ar fi putut constitui, desigur şi colectivului din muzeu, care a contribuit la conceptul expoziţional şi care a muncit pentru realizarea efectivă a expoziţiei, colectiv alcătuit din, Ligia Boldea, Livia Magina, Adrian Magina şi Felician Velimirovici.

În deschidere a vorbit istoricul Volker Wollmann, acum stabilit în Germania, care a făcut o prezentare a înfiinţării şi funcţionării muzeului reşiţean, a personalităţilor care au au contribuit la dezvoltarea instituţiei. Volker Wolman a făcut şi o prezentare a expoziţiei, subliniind că este cea mai importantă expoziţie pe care o găzduieşte muzeul, de la înfiinţarea sa până în zilele noastre.

Mai amintim că, tot ieri, însă, dimineaţă, a avut loc un simpozion, în care istoricii Costin Feneşan, Volker Wollmann şi Rudolf  Gräf au prezentat referate despre istoria industrială a Reşiţei.

Cu privire la prezentarea sa, Costin Feneşan ne-a declarat:

„Am marea bucurie că mă aflu la Reşiţa, la un moment aniversar, 245 de ani de când furnalele de aici şi-au început activitatea. O aniversare pe care o sărbătorim printr-un simpozion la care socotesc că sunt adunaţi cei mai avizaţi cercetători ai istoriei industriale vechi a Banatului, în special, a Reşiţei. În cadrul acestui simpozion, voi prezenta un material referitor la „Începuturile metalurgiei la Reşiţa - o nouă abordare”. De ce o nouă abordare? Fiindcă tot ce s-a scris, în ultimii 200 de ani, despre trecutul Reşiţei a fost prea puţin scris pe temeiul unor arhive, ci, mai mult, din tot felul de însemnări disparate, din tot felul de povestiri, mai ales că ştim, cât le plac bănăţenilor de la munte poveştile. Aşa încât, istoriei acesteia, vechi, a începuturilor Reşiţei, îi lipseşte o anumită rigoare, se fac resimţite lacune de informaţie, şi nu mai vorbim de faptul că, până acum, ne-a lipsit o înlănţuire a evenimentelor.Lucrurile se explică în bună măsură prin faptul că, pe de o pate, în toamna anului 1848, arhiva veche a uzinei Reşiţa, în cursul luptelor dintre trupele habsburgice  şi turpele revoluţionare maghiare de aici, a fost distrusă în întregime. Deci, a dispărut un izvor de primă importanţă. Pe de altă parte, prin faptul că arhiva Direcţiei Miniere Bănăţene, care se păstra la Oraviţa, a suferit, iarăşi, pierderi ireparabile. O bună parte a ei, în 1919, a fost luată de trupele de ocupaţie sârbeşti şi dusă la Direcţia Plena, adică Direcţia Capturilor. Statul român a încercat să recupereze această arhivă, n-a reuşit şi, din păcate, în timpul celui de-al doilea război mondial, această arhivă a fost distrusă. O altă parte a arhivei Direcţiei Miniere a Banatului a pierit în împrejurări dramatice, dar, de data aceasta se fac românii noştri vinovaţi. Şi anume, în 1925-1926, patru vagoane şi jumătate, pline cu arhivă din secolele optsprezece, nouăsprezece, au fost vândute ca maculatură la Timişoara. Iată, deci, condiţiile în care trebuia să scrii despre începuturile metalurgiei la Reşiţa. Câteva documente izolate s-au păstrat datorită unor oameni vrednici care le-au salvat şi l-aş aminti aici pe inginerul Gheorghe Cimponeriu, de la UDR, şi care au fost publicate în Buletinul UDR-ului. În rest, Reşiţa veche nu poate fi reconstituită decât din documentele care, din fericire, se păstrează în arhiva Camaeri Aulice de la Viena. Tocmai aceste documente le-am cercetat în arhiva Camerei Aulice, în Fondul pentru Monetării şi Minerit. Deci, toate rapoartele din Banat, transmise la Viena, şi toate ordinele de la Viena către Banat se păstrează acolo. Rezultatul cercetării mele este acest material, pe care l-am dus numai până în anul 1776”.  

Materialele extrem de interesante şi inedite au fost prezentate în sala de conferinţe a muzeului, în faţa a aproximativ 10 auditori.