Menu

Articol

Bâlbă medicală impardonabilă: diagnosticat cu insolație şi a murit de o viroză netratată!

La începutul lunii iulie, un copil minor din Bocșa, în vârstă de 3 ani și 11 luni, a murit în urma unor complicații care au evoluat rapid. După ce trecuse pe la Serviciul de Permanență Bocșa, bolnavul a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe Caraș-Severin în data de 1 iulie, unde a fost ținut sub observație pentru meningită meningocociccă. Ulterior, copilul a avut o evoluție nevaforabilă fulminantă cu agravarea stării generale, decedând în jurul orei 20. La aproape o săptămână de la nefericita întâmplare, Direcția de Sănătate Publică face precizarea că moartea copilului nu s-a datorat meningitei, ci unei pneumopatii acute. Conform DEX-ului, înseamnă o viroză respiratorie netratată, mai puțin gravă.

Într-un comunicat de presă, cei de la DSP arată că victima și un alt copil, suspectat și el de aceeași afecțiune, provin „Dintr-o familie de rromi formată din șase persoane - părinți și patru copii, care locuiește într-un cămin de nefamiliști, cu o singură cameră, fără baie, fără bucătărie, cu condiții igienico-sanitare total improprii. Niciunul din membrii familiei nu are asigurată asistență medicală de către medic de familie iar minorii nu au antecedente vaccinale“.

Potrivit comunicatului, în data de 1 iulie mama s-a prezentat  cu unul dintre minorii familiei la Serviciul de Permanență al orașului Bocșa pentru că acesta avea vărsături și febră.  A  fost diagnosticat cu insolație și a primit tratament simptomatic. La domiciliu, starea minorului s-a înrăutățit, au  apărut erupții peteșiale, vărsăturile s-au accentuat, motiv pentru care s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, unde a fost pus sub observație pentru meningită meningocociccă. Apoi, cu o evoluție  nevaforabilă fulminantă cu agravarea stării generale, a decedat în jurul orei 20.

Aceasta este povestea pe scurt a unui caz mai mult decât ciudat. Bolnavul a fost văzut de cel puțin trei medici și fiecare a pus un alt diagnostic. Cel de la Bocșa a crezut că este vorba de insolație, la UPU l-au suspectat de meningită meningocociccă, pentru ca în final copilul să moară de cu totul altceva.

Nu o spunem noi, ci DSP Caraș-Severin, în comunicatul de presă: „Potrivit examenului anatomo-patologic (autopsiei) dispusă de către Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, nu s-au stabilit, macroscopic, elemente care să susțină diagnosticul de meningită meningococică. S-a stabilit diagnosticul de pneumopatie acută, minorul decedând în urma unui stop cardio-respirator. Dacă în urma rezultatelor complementare de laborator, solicitate de organele de anchetă, se va stabili diagnosticul prezumtiv, de meningită, vă vom informa ulterior“.

Cum ar veni, copilul a murit cu zile.

Powered by Jasper Roberts - Blog