S-a întâmplat la Reșița, în noaptea de 13/14 iulie. În jurul orei 3 și jumătate, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr tulbură ordinea şi liniştea publică, într-un imobil situat pe Calea Timișoarei.
Mai mulți jandarmi au intervenit de urgență, iar când au ajuns la adresa respectivă, aceștia au constatat că S.A., o femeie în vârstă de 49 de ani, avea fața plină de sânge, urmare a unei agresiuni. Femeia le-a povestit jandarmilor că cel care a bătut-o era chiar nepotul său, S.R., un tânăr de 17 ani, care ar fi vrut să întrețină relații sexuale cu ea. Cum S.A. l-a refuzat, minorul a încercat să o convingă altfel, devenind violent.
Amorezul nu a fost de găsit, pentru că a dat bir cu fugiții înainte de sosirea echipei operative, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe jandarmi ca, în urma celor constatate, să-i întocmească actele de sesizare ce au fost predate Poliției Municipiului Reșița în vederea continuării cercetărilor.
S.R. este susceptibil de comiterea infracţiunilor de tentativă de viol şi lovire sau alte violenţe.