Menu

Articol

Andrade Bichescu are ambiţii măreţe! „Vom face la Reşiţa o universitate antreprenorială!”

Andrade Bichescu, noul rector al Universităţi „Eftimie Murgu”din Reşiţa a prezentat, recent, situaţia delicată a universităţii reşiţene, precum şi planurile de transformare radicală a instituţiei de învăţămânnt academic, planuri pe care şi le propune noua echipă managerială. Bichescu a spus că universitatea a trecut prin momente dificile în ultimii ani, pe de o parte din cauza subfinanţării, pe de altă parte, din cauza abaterilor de la etica universitară. Bichescu a anunţat că va iniţia măsuri de transformare a programelor de învăţământ, astfel încât acestea să fie orientate spre piaţa muncii. Pentru a realiza acest lucru, rectorul a cerut sprijinul întregii comunităţi locale.

Generaţia digitală nu mai acceptă metodele de învăţământ învechite, tradiţionale

„Vă asigur că începutul noului an universitar ne va găsi cu o serie de măsuri implementate. Plănuim să implementăm o schimbare de paradigmă a procesului didactic. Din păcate, nici noi, asemenea întregului sistem, nu am reuşit în totalitate să adaptăm oferta educaţională cerinţelor de pe piaţa muncii şi nici particularităţile nativilor digitali, aceste generaţii de tineri care nu mai pot fi motivaţi să înveţe prin metode tradiţionale. Tocmai de aceea este nevoie să ne adaptăm metodele de predare la cerinţele prezentului, este nevoie să interacţionăm mult mai profund cu grupurile de interese din comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea”, a spus Bichescu.

Bichescu vrea să scoată antreprenori din universitate!

„Veţi vedea, începând cu anul universitar 2016-2017,  o universitate mult mai activă, mult mai implicată în viaţa instituţiilor, organizaţiilor, şi în mod special a firmelor, a agenţilor economici care doresc dezvoltarea acestei comunităţi, a acestei regiuni. Dacă până acum nu am reuşit să devenim o universitate antreprenorială, acum este momentul să demarăm acest proces”, a precizat rectorul Andrade Bichescu.

„Avem nevoie de sprijinul vostru! Universitatea înseamnă acasă!"

Referitor la schimbarea în bine a imaginii universităţii şi la atragerea absolvenţilor de liceu, Andrade Bichescu a afirmat:

„Sperăm că în cel mai scurt timp, atât dumneavoastră, presa, cât şi comunitatea locală, să descoperiţi transformarea universităţii. Iar aboslvenţii de liceu să recepţioneze mesajul pe care noi dorim să-l transmitem, că Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa înseamnă calitate, că Universitatea „Eftimie Murgu” înseamnă acasă! Acesta acasă este comunitatea în care trăim. Şi toţi avem obligaţia să reconstruim această comunitate. Când spun toţi, mă refer la noi, cei din mediul universitar, mă refer la autorităţile locale, organizaţii, instituţii, firme care îşi desfăloară activitatea în comunitate şi regiune, mă refer la unităţile de învăţământ din sistemul preuniversitar, mă refer la dumneavoastră, la presa locală. Dorim să devenim parteneri credibili pentru orice organizaţie cu care vom relaţiona. Credibili nu doar din punct de vedere profesional, ci şi etic şi moral. De aceea mesajul pe care vrem să-l transmitem este simplu: toleranţă zero faţă de oricine încearcă să se abată de la normele comunităţii noastre academice, faţă de oricine încearcă să pună interesele personale înaintea intereselor organizaţiei. Dorim să construim ceva stabil şi durabil, iar acest lucru nu se poate construi într-un mediu viciat, imoral şi lipsit de ataşament organizaţional”.

Toţi, uniţi în acelaşi deziderat!

În acelaşi spirit a vorbit noul prorector al universităţii, conf. univ. dr. Cristian Chioncel, care a spus că întreaga conducere academică a universităţii subscrie la aceste deziderate pe care rectoratul şi le-a propus. În primul rând se pune problema adaptării programelor curiculare existente la cerinţele pieţii şi, abia apoi, la introducerea de noi programe de studii, deoarece noile programe trebuie fundamentate cu mult înainte.

Ca exemple de agenţi economici care au înţeles necesitatea de a colabora cu universitatea, Cristian Chioncel a dat exemplul SC Plastomet SA şi Electroechipament, firme la care studenţii au făcut practică.

Transformările au început!

Deocamdată, transformarea universităţii a început prin decizia Senatului universităţii de a nu se mai face înscrieri pentru programul de Drept European şi Internaţional (DEI). Andrade Bichescu a spus că decizia a fost luată, în principal, din cauza lipsei cadrelor didactice de specialitate cu normă de bază în universitate.

Powered by Jasper Roberts - Blog