Menu

Articol

Elevii reșițeni au plecat în tabăra de la Loreto, din Italia

Un grup de elevi ai Colegiului Național Traian Lalescu Reșița au pornit astăzi, 31 iulie, spre Italia, unde se desfășoară a VIII-a ediție a taberei de la Loreto, organizată în cadrul proiectului internațional Da EurHope a EurHome. Grupul este însoțit de preot prof. Nicolae Chiosa, preot Damaschin Tătaru, prof. Mădălina Chiosa și de primarul al Reșiței, Ioan Popa, care, potivit purtătorului de cuvânt, Teodora Potocean „ sosește în Italia cu gândul continuării proiectului de înfrățire dintre Reșița, Pesaro și Loreto“.

Așa cum afirmă Oana Bezergeanu, o veche participantă la tabăra de la Loreto, „acest proiect nu este doar o simplă excursie, ci prietenie, iubire creștină și liniște sufletească; «Da EurHope a EurHome» s-a transformat în «acasă», iar oamenii săi frumoși într-o mare familie. Noi ne deschidem larg brațele pentru a cuprinde în această familie deosebită cât mai mulți români, italieni, unguri, englezi, danezi şi suedezi, reprezentanți ai țărilor participante“.

Anul acesta însă, elevii Colegiului Național „Traian Lalescu“ se bucură și de o săptămână de momente unice în Slovacia. În stațiunea Jasna, din Munții Tatra, elevii de la „Traian Lalescu“ vor participa la o întâlnire alături de peste 600 de tineri din toate colțurile lumii, din diferite țări și chiar continente. „Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, cu susținerea și sprijinul părinților și a unui om cu suflet mare, Ciprian Duca, pornim la drum, atât veterani ai proiectului, cât și noi participanți, cu speranța în suflet și dorința realizării idealului de unitate în diversitate prin iubire creștină“, mai spune Teodora Potocean.

Powered by Jasper Roberts - Blog