Articol

Un cercetător, parcă australian (ori să fi fost, totuşi, britanic?) a făcut un experiment prin care a demonstrat că oamenii au nevoie de un supraveghetor, de un superior supranatural, care să-i determine să fie buni, corecţi, competitivi şi să nu trişeze. A luat două grupe de copii de grădiniţă şi le-a propus un joc. Într-o încăpere, a pus pe perete o ţintă, care trebuia lovită cu nişte bile, de la câţiva metri, de după o linie. Copiii trebuiau să lovească ţinta stând cu spatele la ea şi, evident, nu aveau voie să depăşească linia. După ce le-a explicat regulile jocului a anunţat şi o recompensă pentru câştigător, o jucărie, ceva.

La prima grupă, cercetătorul le-a zis copiilor că fiecare va fi singur în încăpere când aruncă la ţintă. După aruncări, un adult venea şi verifica rezultatul, conform semnelor de pe ţintă. Copiii au intrat pe rând. Cercetătorul îi supraveghea pe copii printr-un sistem video, fără ca ei să ştie. Cei mai mulţi dintre copii au trişat. Unii s-au întors cu faţa la ţintă, alţii au şi depăşit linia, ca să fie mai aproape de ţintă, câţiva, chiar, s-au dus până la ţintă şi au apăsat bila pe ţintă cu mâna, în centru sau în apropiere de centru. Doar câţiva au fost corecţi, respectând regulile jocului.

La a doua grupă, cercetătorul nostru a pus un scaun în încăpere şi le-a spus copiilor de grădiniţă că pe scaun şade o zână invizibilă. E o zână bună, să nu le fie frică de ea, dar, aceasta îi va supraveghea când ei se cred singuri în încăpere. S-a trecut la aruncări. Un singur copil a mers la scaun, l-a pipăit şi a încercat să vorbească cu zâna. Neprimind răspuns şi-a văzut de aruncări. Dar, n-a trişat. Vreo doi copii au trişat puţin, depăşind linia. Ceilalţi s-au temut de „Zâna Bună” şi au făcut ceea ce li s-a cerut. De aici, cercetătorul a tras concluzia că oamenii au nevoie de o supraveghere supranaturală ca să fie corecţi. Dacă nu se simt supravegheaţi, de regulă, trişează.

Personal, am avut, la grădiniţă, în grupa mică, o experienţă tocmai pe dos. Am mai povestit-o. La scurt timp după începerea grădiniţei, educatoarea, tanti Nina, pe care o adoram, chiar eram îndrăgostit de ea, a trebuit să plece pentru câteva zile, o săptămână, nu ne-a spus pentru ce. Vreo boală, probleme în familie, nu ştiu. În locul ei a venit o tânără, blondă, frumoasă. Un fel de „Zână Bună”, dar, vizibilă. Tanti Nina ne-a prezentat-o, era o nepoată, care urma să aibă grijă de noi. Chiar din prima zi, tânăra ne-a învăţat un nou joc. Băncile au fost date de perete şi noi, copiii, trebuia să străbatem, pe rând, sala de clasă fără ca podelele să scârţâie. Erau podele vechi de scândură şi scârţâiau îngrozitor. Totuşi, câţiva copii au reuşit să treacă, pe vârfuri, ca pisicile, fără ca scândurile să scârţâie. Dar, în apropiere de finiş, fata supraveghetoare a bătut din picior şi a zis: „Ai scârţâit! Ieşi afară!” Şi aşa au fost eliminaţi, rând pe rând, copiii din joc. N-am zis nimic, chiar eram fericit, fiindcă simţeam o bună şansă să câştig jocul. Când mi-a venit rândul, am străbătut aproape toata clasa fără ca vreo scândură să fi scârţâit, dar, supraveghetoarea, frumoasă şi blondă, la fel, a bătut din picior şi m-a eliminat. Am protestat, am plâns, dar pentru asta „Zâna Bună” m-a pedepsit, m-a pus la colţ, în genunchi pe boabe de porumb. Nu mai spun toată povestea. Cum, ziceam, am mai scris-o amănunţit în alt editorial. Doar că mi-am adus aminte de întâmplare, în contextul cu experimentul australian (sau britanic).

Aceasta a fost doar o întâmplare, dintre multele care mi-au marcat copilăria, în care supraveghetorii nu au fost corecţi cu mine. Este posibil ca şi acest fapt să mă fi făcut să nu am încredere în supraveghetori, oricât de autoritari, oricât de sus erau plasaţi, oricât de concreţi ori supranaturali se presupunea că sunt. S-a întâmplat că „ei” au trişat mai mult decât mine. Nu toţi, dar mulţi! Iar eu am încercat, după puterile mele, să respect regulile jocului. În puţinele dăţi când am trişat, am constatat că mă trişez pe mine şi n-am avut parte de niciun fel de satisfacţie. În continuare, „pariul", dacă putem să vorbim de vreun pariu, de o înţelegere, a fost cu mine. Şi cu alţi oameni naturali.