Articol

Am citit, zilele trecute, câteva replici dintr-o dispută declanşată în spaţiul virtual, cu privire la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Printre altele, disputa se referea la denumirea care a fost dată sălii de expoziţii din Casa de Cultură, adică, Sala de Expoziţii „Horaţiu Vornica”. Câţiva oameni legaţi prin pasiune şi sentimente de dansurile populare au contestat ideea de a da sălii de expoziţii numele fostului director al Casei de Cultură a Sindicatelor, care a murit anul acesta.

Contestaţiile se refereau, în principal, la două motive: unu, că în vremea în care Horaţiu Vornica era director, după revoluţie, au dispărut mai multe obiecte de patrimoniu din Casa de Cultură, şi doi, că ar fi fost o altă personalitate trecută în lumea umbrelor, care ar fi meritat să dea numele unei săli din Casa de Cultură a Sindicatelor, şi anume folcloristul şi coregraful Afilon Laţcu, o legendă a Reşiţei, despre care s-au scris cărţi, s-au spus şi se mai spun poveşti, aşa că au început să-l cunoască şi reşiţenii care nu l-au cunoscut vreodată.

Despre dispariţia unor obiecte din Casa de Cultură, în anii ’90 (tablouri, costume populare, cărţi etc.), s-a vorbit destul de mult, chiar mai mult decât despre dispariţia, aproape în întregime, a materialelor depozitate în magaziile din marile uzine reşiţene. Tot în anii ’90, anii de junglă românească. Cert este că unii oameni, „bine plasaţi” în acele vremuri, s-au îmbogăţit şi prosperă în continuare, de n-or fi murit. În schimb, Horaţiu Vornica a murit sărac şi cinstit, într-un apartament din Reşiţa, chiar în timp ce încerca să mai organizeze un festival în Casa de Cultură a Sindicatelor, ca să se mai întâmple ceva şi să mai adune un ban pentru ieşirea din insolvenţă a instituţiei.

Ştiu, orice se poate contesta, dar faptul că Horaţiu Vornica a murit, practic, la locul de muncă, locul căruia şi-a dedicat întreaga viaţă, cu mai mult sau mai puţin succes, nu poate fi negat. Şi, până una alta, în vreme ce multe case de cultură zac în paragină, Horaţiu Vornica a lăsat în urmă o instituţie şi o clădire care sunt funcţionale.

Mai mult, în momentul în care actualul director al Casei de Cultură, Marian Apostol, a propus ca sala de expoziţii să poarte numele răposatului Horaţiu Vornica, a  lansat ideea şi în Cenaclul Semenicul, cenaclu condus de criticul şi scriitorul Gheorghe Jurma, a întrebat artişti plastici, m-a întrebat şi pe mine, în calitate de pictor şi expozant, dacă numele ar fi potrivit. Nimeni n-a avut nimic împotrivă şi cei mai mulţi au spus: Foarte bună idee! Foarte potrivit! E drept că n-a fost organizat un referendum, dar, nu cred că era cazul!

Acum, să vii, cu anumite frustrări, legate de alte probleme, şi să-i opui pe Horaţiu Vornica lui Afilon Laţcu, de parcă ar trebui să se bată pe numele sălii de expoziţii, e o mare prostie! Zic, să nu-i învrăjbim pe regretaţii răposaţi, ci, să-i lăsăm să se odihnească în pace! Nu au nimic de împărţit. Mai ales că Afilon n-a avut prea multe tangenţe cu sala de expoziţii. A avut cu sala de spectacole şi cu sala de repetiţii. Aşa că, vorba unui jurnalist, n-avem atâtea personalităţi în Reşiţa, câte săli are Casa de Cultură a Sindicatelor! Una din aceste săli, probabil, aşteaptă să primească numele de Afilon Laţcu. Aşteaptă liniştită şi se uită cum ne certăm noi ca proştii! Dacă n-avem subiect de dispută, inventăm unul. Pe bază de nervi şi frustrări care n-au legătură cu subiectul.

Naiba ştie, creăm aşa un aer de nervozitate în jur, încât nici morţii nu se mai înţeleg!